BikeXpert Alpine Challenge 2020 – prima competiție de MTB din sudul țării de anul acesta

Anul acesta pandemic a făcut ca iubitorii de MTB să se bucure cu moderație de concursuri. Așa se face că pe 17 octombrie, aproape de finalul sezonului, o să avem la Pucioasa a șaptea ediție de BikeXpert Alpine Challenge, care devine astfel prima competiție de profil din sudul țării în acest an atât de complicat. Organizatorii, BikeXpert Racing Team, vin și cu ceva noutăți anul acesta, dar și cu o limitare a numărului de participanți pentru a evita aglomerările. Tot din acest motiv cursa copiilor care în mod tradițional se organiza în parcul din centrul orașului Pucioasa a fost anulată.

Din cauza situației generate de COVID-19, numărul participanților este limitat la 350.

BikeXpert Alpine Challenge este o competiție de Mountain Bike ce își propune să sprijine un stil de viață energic și să promoveze ciclismul, ca mod sănatos și ecologic de petrecere al timpului liber, în Subcarpații de Curbură și în Munții Leaota, ajunsă la a 7-a ediție.

Evenimentul vine în întâmpinarea iubitorilor de natură, a cicliștilor amatori și profesioniști ce doresc să-și testeze abilitățile pe două roți, într-un cadru natural de neuitat.

Și în acest an am pregătit o categorie specială pentru riderii care vor să participe la concurs cu biciclete electrice.

În premieră, participanții pot opta şi pentru nouă variantă: un traseu scurt de 21 km și 500m diferență de nivel.

PROGRAM

Pucioasa – Vineri 16 Octombrie:

  • 17.00 – 19.00: Ridicări de pachete
  • 20.00 – Ședința tehnică

Pucioasa- Sambată 19 Octombrie (ziua concursului):

  • 07:30 – 9:15 Ridicări de pachete
  • 10:00 Start traseu lung și mediu
  • 10.15 Start traseu scurt
  • 10:30 Start copii 5-10 ani (traseu tip XCO)
  • 11:00 Premiere copii 5-10 ani
  • 11:30 Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 44 km
  • 13:00 Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 70 km
  • 16:30 Festivitatea de premiere (Tura lungă, Tura scurtă, E-Bike Race)
  • 17:00 Tombola cu premii de la Garmin, Continental și Conacul Ursului

TRASEE

Traseul lung – 70 km / 2000 m diferență de nivel

START din parcul Pucioasa – Sat Măgura – Fieni – Dealul Frumos – Runcu – Valea Runcului – Plaiul Găvanele – Brebu (800m) – Râul Alb – Costești – Fieni – FINISH în parcul Pucioasa.

Acest traseu este recomandat doar ciclistilor bine pregatiti, gradul de dificultate fiind mediu- avansat!

(!) Limita de timp intermediar 1: ora 12:30 la punctul de separare al traseelor (km 24).

Traseul Mediu și traseul E-bike race – 44 km / 1300 m diferență de nivel

START din parcul Pucioasa – Sat Măgura – Fieni – Dealul Frumos – Runcu – Costești – Fieni – FINISH în parcul Pucioasa.

Și anul acesta am pregătit pe acest traseu o categorie specială pentru riderii care vor să participe la concurs cu biciclete electrice.

Traseul Scurt și pentru Copii – 21 km / 500 m diferență de nivel

START din parcul Pucioasa – Sat Măgura – Fieni – Berevoiești – FINISH in parcul Pucioasa

Din cauza situației generate de COVID-19, numărul participanților este limitat la 350.

Traseul lung:

M/F Elite (cu licență Elite sau U23)
• M 19-29 ani (cu sau fără licență)
• Master 1 (M 30-39 ani, cu sau fără licență)
• Master 2 (M 40- 49 ani, cu sau fără licență)
• Master 3 (M 50 ani +,cu sau fără licență)
• F 19 ani + (cu sau fără licență)

Traseul mediu:

  • M/F Juniori legitimati
  • M/F 19-29 ani (cu sau fără licență)
  • F +30 ani (cu sau fără licență)
  • Master 1 (M 30-39 ani, cu sau fără licență)
  • Master 2 (M 40-49 ani, cu sau fără licență)
  • Master 3 (M 50 ani +, cu sau fără licență)

Traseul scurt:

  • M/F Cadeți legitimați
  • Hobby M/F Open – 18 ani +
  • Copii M/F 11-12 ani
  • Copii M/F 13-14 ani

E-Bike Race (pe traseul mediu):

  • M/F 18 ani +

Orice alte detalii găsiți pe http://alpinechallenge.ro/ sau pe evenimentul de pe Facebook ( https://www.facebook.com/events/1183012128737693 )

Ne vedem pe 17 octombrie la Pucioasa!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *