Cel mai bun lucru nasol care i se putea întâmpla lui Froomey

Cam cum trebuie să te simți după ce te lovește trenul, exact înainte să ajungi în gară? Și ce se întâmplă în mintea ta când, după ce ți-ai adunat bucățile și te-ai urcat din nou pe șine, trenul te lovește din nou și îți dai seama că, dacă vrei să ajungi unde ți-ai propus, trebuie s-o apuci pe o rută necunoscută? Cam așa ar trebui să se simtă acum Chris Froom, cel mai titrat dintre cicliștii momentului.

Text de Elena Nicolae

Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă, în 2019, Froomey nu s-ar fi izbit cu 60 de km/oră de zidul acela din Dauphine, într-un accident care l-ar fi tras pe linie moartă pe oricare alt ciclist din pluton. Fracturile au fost extinse, de la femur și cot, până la coaste, vertebre și oase ale bazinului. Dar, pentru britanicul născut în Africa, cea mai mare traumă a fost imposibilitatea de a concura pentru încă un tricou galben.

Se simțea pregătit să devină al cincilea ciclist cu cinci victorii în Turul Franței, după Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault și Miguel Indurain.

Nu cred că altcineva, în afară de Chris Froome, a crezut că se va întoarce în competiții. Imaginile cu el pedalând cu un singur picior în propria sală de antrenamente sunt impresionante, dar nu neapărat de natură să te facă să crezi în recuperare completă…

Dar Froome s-a întors, mai hotărât ca oricând să câștige.

 

Însă deși a lipsit doar câteva luni, contextul s-a schimbat dramatic atât în propria echipă, cât și în ciclismul de elită. Ineos a ajuns în punctul în care trebuie să se confrunte cu consecințele propriului succes – bogăția și setea de rezultate a transformat echipa într-o colecție de staruri, de la Geraint Thomas, care a câștigat tricoul galben în 2018 și Egan Bernal, care l-a câștigat în 2019, până la proaspăta achiziție Richard Garapaz – campion Giro en titre și, după cum se zvonește, Simon Yates, care a câștigat Vuelta în 2018. Cum faci să împarți toate aceste talente la doar trei mari tururi? Și, cea mai importantă întrebare: cum faci cu Turul Franței? Pe cine lași acasă? Geraint poate că nu mai are șanse la o nouă victorie, dar este, în continuare, cel mai bun super-domestic pe care te poți baza în munți. Bernal poate că e tânăr și încă nu și-a câștigat locul în echipă, dar ce carieră ar putea avea dacă este susținut și încurajat să-și urmeze ambițiile! Froome ar putea fi, însă, ultima șansă pentru ca Marea Britanie să ofere un ciclist capabil să câștige de cinci ori cel mai râvnit tricou din istorie, alături de Franța, Belgia și Spania. Cum să dai cu piciorul la așa ceva? Acesta este motivul pentru care am fost convinsă că Ineos nu va renunța la Froome până la finalul sezonului și cred că va merge și cu el în Turul Franței 2020 (dacă acesta va avea loc și, binenînțeles, dacă Froomey va avea forma necesară).

La ritmul în care sunt descoperite și „consumate” noile talente, este greu de crezut că un alt ciclist va mai reuși să câștige de cinci ori un Mare Tur. În ultimii ani, tot mai multe echipe au început, după modelul Sky/Ineos să se „specializeze” – Deceuninck–Quick-Step, de exemplu, pe clasice și pe victorii de etapă, Movistar pe mari tururi și pe clasice – orientându-și achizițiile în funcție de aceste obiective. Cel mai recent exemplu -Jumbo Visma, care de anul trecut are în echipă patru pretendenți la mari tururi: Primož Roglič, Tom Dumoulin, Steven Kruijswijk, și tânăra speranță Wout van Aert. Criza provocată de pandemie a facilitat și mai tare procesul acesta de consolidare, oferind posibilitatea unor achiziții nesperate, de la echipe forțate să se dizolve, după retragerea sponsorilor (vezi Micheldon Scott sau CCC).

Dar nu ești întotdeauna câștigat dacă ai în portofel cele mai scumpe bancnote. Movistar a oferit exemplul perfect despre cum poți eșua dacă fugi după mai mulți iepuri deodată, când a decis să meargă cu Valverde, Quintana și Landa în Turul Franței 2019. Nu poți face așa ceva fără a avea capacitatea de a-ți încuraja rutierii să se respecte unul pe celalălat și să pună interesele echipei mai presus decât interesele personale. Efectele acelei decizii s-au resimțit dincolo de eșecul din Franța: Movistar a intrat pe hemoragie de cicliști – lui Landa i s-a terminat contractul, Quintana a cedat presiunii și a plecat și el, Carapaz a ales banii și perspectiva de a concura ca lider în Giro sau Vuelta și a acceptat oferta Ineos, Andrei Amador a ales și el Ineos.

Co-proprietarul Israel Start-Up Nation Sylvan Adams și Chris Froome la Giro d’Italia 2018. Photo: ISN/Gilad Adin

La un moment dat se discuta despre mutarea lui Froome la Movistar (Joaquín Rojas chiar i-a transmis un mesaj de bun-venit pe Twitter), însă britanicul știe mai bine unde se poate și unde nu se poate construi acum și nu-și permite luxul de a aștepta retragerea lui Valverde. Așa că a ales să plece la Israel Start-Up Nation (ISN), o echipă care nu reprezintă nimic, în acest moment, pentru ciclismul de elită, dar care-i oferă sprijin, spațiu și – mai presus de orice – încredere.

Cu siguranță Froome va deschide și altor cicliști ușa de la INS (deja se vorbește despre posibile transferuri). Personal, mi-ar plăcea să-l văd pe Michał Kwiatkowski alături de Froome (deocamdată Ineos nu a anunțat nimic legat de prelungirea contractului cu polonezul). Și odată cu Froome vor migra la INS și o serie de branduri care l-au susținut în cei 10 ani petrecuți la Sky/Ineos – Pinarello va fi probabil cea mai răsunătoare asemenea migrare (contractul ISN cu Factor expiră la final de sezon).

Alegerea unei echipe care, practic, nu există, poate fi văzută ca un pas înapoi. Dar ce pași ar fi trebuit să facă Froome ca să rămână la Ineos? Să accepte un salariu mai mic, să cedeze rolul de lider, să fie domestic de lux pentru Bernal sau Carapaz?

Mutarea la o echipă dintr-o țară care nu are nicio tradiție în ciclism poate părea disperată. Dar în contractul cu ISN este o clauză care sună ca un cec în alb: „până la finalul carierei”.

Froome va avea până la sfârșitul vieții o carieră în ciclism. Pentru că, asemeni lui Nicolas Portal, directorul sportiv pe care l-a iubit și respectat mai mult decât pe oricine din lumea ciclismului, poate să-i motiveze pe ceilalți și de altundeva decât din șa. Un lider nu înseamnă doar forță fizică și talent, ci și capacitatea de a impune respect și de a hrăni un vis.

Iar acesta este demonul cu care va trebui să lupte columbianul Bernal. Ineos este în acest moment o garnitură de vagoane puternice, dar care nu au mai rulat împreună. Și problema nu este doar că nu se știe cum vor reacționa, prinse în același convoi, ci și că nu mai au locomotiva potrivită care să asigure tracțiune. Pentru că Froome, Geraint sau Wiggins nu sunt doar niște cicliști talentați, sunt și britanici. Acest amănunt, aparent neînsemnat, a dat direcție și justificare ambițiilor echipei Sky, care s-a lansat cu scopul declarat de a câștiga Turul Franței pentru Marea Britanie. Fără această locomotivă, Ineos rămâne doar o echipă cu un buget exorbitant care poate câștiga Turul Franței pentru Columbia, Ecuador sau orice altă țară care va „livra” următorul ciclist talentat.

Froome a ales să plece pentru că el se hrănește și cu altceva, în afară de bani: se hrănește cu credința că, acolo unde este pasiune, nu există limite. Și ce poate fi mai motivant decât această provocare: să sădești într-un loc nou dragostea pentru ciclism?

Nu este o surpriză prea mare, primăvara, când iarba înverzește, ca în fiecare an, pe colina din fața casei tale. Dar este un miracol când înverzește într-un deșert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *