Weekend în șa la Dunăre, pe final de sezon

Sfârșitul acestei săptămâni ne găsește la Cursa Dunării Călărășene, competiție care revine în calendarul Road Grand Tour și reunește atât iubitorii de asfalt, cât și pe cei de off-road, fără să uite juniorii, care au și ei o cursă dedicată. Ce poate fi mai potrivit pentru a încheia un sezon ciclist decât o cursă pe malurile Dunării și o poveste la o porție de saramură de crap cu mămăliguță? Dacă vreți să participați, mai aveți la dispoziție două zile pentru a vă înscrie!

De puține ori se întâmplă ca autoritățile să înțeleagă importanța bicicletei și să o plaseze strategic în planurile de dezvoltare a zonei de care răspund. Poți număra pe degete orașele care au amenajat piste dedicate bicicletei sau pe cele care finanțează evenimente adresate iubitorilor ciclismului. Cursa Dunării Călărășene este specială tocmai din acest motiv, pentru că arată cât de mult contează ca o autoritate locală – Consiliul Județean, în acest caz – să-și asume organizarea unui eveniment care, de șase ani încoace, adună la Călărași cicliști din toată țara.

Anul acesta, Cursa Dunării călărășene are loc în weekendul 19-20 octombrie și toate cele trei competiții – de șosea, de off-road și de copii – sunt incluse în calendarul Road Grand Tour, cea mai importantă serie de evenimente dedicată amatorilor din România și organizată de Alex Ciocan, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai sportului pe două roți de la noi.

Cursa de șosea, pentru care sunt disponibile 150 de locuri, se va desfășura sâmbătă pe un circuit de 2 km pe Bulevardul Prelungirea București (între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Belușugului și intersecția cu Bulevardul Cuza Vodă), urmând ca duminică să se desfășoare cursa de MTB, tot cu 150 de locuri, pe un traseu de 20 de km care urmărește Brațul Borcea, cu start și finiș pe Plaja Mare și cursa copiilor (50 de locuri). Pentru cursele de Șosea și MTB înscrierile se pot face doar online, până în 16 octombrie, iar pentru cursa copiilor înscrierile se fac doar la fața locului (Plaja Mare), în ziua competiției. Fondul de premii este de peste 1500 Euro (cash și în produse și servicii sportive).

 

În ziua competiției, fiecare participant primește un kit de start ce cuprinde, printre altele: tricou, număr de concurs cu cip de cronometrare, medalia specială de finisher, voucher fish pentru ca în ambele zile să ne împărtășim impresiile la o porție bună de saramură de crap cu mămăliguță – ingredient esențial pentru o cursă care se desfășoară pe malul Dunării.

Înscrierile se fac accesând următoarele link-uri:

https://www.roadgrandtour.ro/cursa/2019-cursa-dunarii-calarasene-sosea

https://www.roadgrandtour.ro/cursa/2019-cursa-dunarii-calarasene-mtb

https://www.roadgrandtour.ro/cursa/2019-cursa-dunarii-calarasene-kids

Programul evenimentului:

Vineri, 18.10.2019

Recunoaștere traseu MTB

Sâmbătă, 19.10.2019

09.00-11.00: Predare kit și numere de concurs Șosea, Cinema Orizont

11:30 – Sedința tehnică

12:00 – START Concurs Șosea, Cinema Orizont – Bd. Prelungirea București

15:00 – Premiere.

Duminică, 20.10.2010

09.00-11.00: Predare kit și numere de concurs MTB și copii Insula Mare

11.30 – Sedinta tehnica

12.00 – START Concurs MTB

12.10 – START  Concurs Copii

15.50 – Premiere.

Cursa Dunării Călărășene este organizată de Consiliul Județean Călărași cu scopul de a promova Ecoturismul în zonă, prin ciclo-turism si utilizarea barcilor nemotorizate pentru pescuit în scopul conservarii mediului. Până acum au fost amenajate/marcate în cadrul acestui proiect patru trasee ciclo-turistice pe care merită să le explorați, dacă aveți planuri de vacanță în sudul țării.

TRASEU CICLOTURIM 1. Căscioarele – Oltenița – Mănăstirea.

Șosea. Distanta – 48 km; Șosea; Dificultate – ușoară; Timp estimat 4 – 7 ore.

TRASEU CICLOTURISM 2. Mănăstirea – Călărași.

Șosea. Distanța 47 km. Dificultate ușoară, Timp estimat 4 – 7 ore.

TRASEU CICLOTURISM 3. Oltenița – Dorobanțu

MTB. Distanța 50 km. Dificultate ușoară. Timp estimat 5 – 8 ore

TRASEU CICLOTURISM 4. Dorobanțu – Chiciu – Călărași

MTB. Distanta 35+11 km. Dificultate ușoară. Timp estimat 4 – 7 ore

Obiective turistice

CĂLĂRAȘI

Grădina Zoologică care a cunoscut o rapidă creștere devenind una dintre cele mai mari grădini zoologice din Romania, atât ca suprafață cât și ca număr de specii.

Muzeul Dunării de Jos care a luat naștere în anul 1951, mulțumită unui grup de intelectuali călărășeni care au descoperit numeroase situri arheologice și monumente istorice.

Statuia Regelui Carol I amplasată în mai 2008 în apropierea gimnaziului care îi poartă numele, fiind prima statuie ecvestră a unui membru al casei regale dezvelită după 1989.

Ostroavele de pe Dunăre, brațul Borcea și plajele acestora

Parcul Municipal (unde se află unica statuie a lui Burebista)

Ruinele cetății bizantine Vicina

Situl arheologic de la Călărași, punct “Grădiștea, – Călărași”, situat la 2 km de municipiu.

OLTENIȚA

Muzeul de Arta care a fost deschis în anul 2001. Unic în țară, pentru că este amenajat într-un spațiu neconvențional – o construcție destinată special pentru redistribuirea apei potabile în oraș.

Muzeul civilizației Gumelnița în cadrul căruia sunt expuse unelte de piatră și corn de cerb, ceramică, figurine, vase antropomorfe și zoomorfe, harpoane, topoare din piatră, tezaure din mileniul I d.Hr., tezaure de bijuterii de la Colibași, Chirnogi.

Biserica Sfântul Nicolae, construită în 1856.

Moara Dunărea, ansamblu industrial construit în 1913.

MĂNĂSTIREA

Două situri arheologice de interes național, ambele lângă satul Sultana: așezarea din perioada Latène aflată în punctul „Ghețărie” din estul satului, pe Valea lui Malciu și o necropolă neolitică aparținând culturii Boian, aflată pe „Valea Orbului”, la gura unei văioage în apropierea satului Curătești.

În comună mai sunt trei situri arheologice din perioada Latène — necropola de la „piscul Coconi” (lângă satul Coconi, pe malul Mostiștei), așezarea de la „Vadul Vacilor” (de pe terasa înaltă a lacului Mostiștea, tot lângă Coconi) și așezarea de „la Cărămidărie” (de la sud de iezerul Mostiștea, lângă satul Mănăstirea).

DOROBANȚU

Trei obiective din comuna Dorobanțu sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași: Situl arheologic de la Vărăști, aflat pe grindul Grădiștea Ulmilor, la sud-est de sat, în mijlocul fostului lac Boian, cuprinde o așezări cu necropolă din neolitic (cultura Boian), eneolitic (cultura Gumelnița) și Epoca Fierului. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Adormirea Maicii Domnului” ridicată în 1854 în satul Boșneagu; și biserica „Sfânta Treime” (1838) din satul Vărăști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *