Turul României – ediția 52 – 10-15 septembrie 2019

Și anul acesta vom avea ocazia să urmărim caravana cicliștilor profesioniști ce vor lua parte la Turul României, pe un traseu de 707 km. După ce la ediția precedentă am avut șansa de a fi într-una dintre mașinile de tur și am văzut cum se desfășoară el din interior, vă putem spune că de acolo, din inima evenimentelor, i-am simțit aproape pe cei care urmăreau cu admirație caravana. Nu conta că treceam prin sate, comune sau orașe, vedeam oameni bucuroși că asistă atât de aproape la un eveniment cum mai văzuseră doar la televizor.

De altfel, competiția care porneşte din Cluj-Napoca şi se încheie la Bucureşti, oferă și amatorilor posbilitatea de a face parte din eveniment, printr-o serie de activități dedicate pasionaților și familiilor, după cum a precizat într-un comunicat de presă președintele Federației Române de Ciclism, Edurad Novak: ”Turul României este mai mult decât un eveniment prestigios dedicat promovării ciclismului românesc şi internaţional. Este o platformă prin care ne dorim să îi încurajăm pe români să pedaleze pentru o viaţă mai frumoasă şi să promovăm mersul pe bicicletă în rândul populaţiei, la orice vârstă”. Traseul Turului este conceput astfel încât să surprindă obiective turistice spectaculoase, cum este TransBucegi, „unul dintre cele mai frumoase drumuri ale patriei, care a fost mult timp închis circulaţiei publice”.
Cele 5 etape ale Turului propun un traseu spectaculos, care pornește de la Cluj-Napoca și trece prin Sighişoara, Braşov, Focşani, Buzău, Târgovişte, Ploieşti, până la Bucureşti. Penultima etapă a Turului României are ca punct de finiş Piatra Arsă, aflată la o altitudine de 1.950 de metri, la jumătatea distanţei dintre Babele şi Cota 2000.

Etapa 1 – 11 septembrie – 177 kilometri – Cluj – Sighișoara

Etapa 2 – 12 septembrie – 177 kilometri – Brașov – Focșani

Etapa 3 – 13 septembrie – 125 kilometri – Buzău – Târgoviște

Etapa 4 – 14 septembrie – 124 kilometri – Ploiești – Piatra Arsă

Etapa 5 – 15 septembrie – 102 kilometri – circuit București

„Mica Buclă’”, cum mai este cunoscut evenimentul, a fost organizată pentru prima dată în 1934, România fiind cea de-a şasea ţară din lume care a găzduit un tur naţional de ciclism. Acum, competiția este inclusă în calendarul competiţional european al Uniunii Cicliste Internaţionale, care anul acesta a promovat competiţia la categoria 2.1. Calificativul permite ca la Turul României să ia parte şi echipe profesioniste care participă în Turul Franţei sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale şi naţionale.
La ediţia din acest an vor participa 20 de echipe, dintre care 6 echipe naţionale şi 14 echipe continentale: Team Novak, Echipa Naţională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Naţională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Naţională a Rusiei, Echipa Naţională a Belarus, Echipa Naţională a Estoniei, Echipa Naţională a Turciei, Vino Astana Motors (Kazakhstan).

Aproximativ 140 de ciclişti se vor lupta pentru mult râvnitul tricou galben, de lider în clasamentul general, dar și pentru celelalte tricouri distinctive, precum tricoul alb (acordat celui mai bun sportiv român) şi tricoul roşu (acordat celui mai bun căţărător). Ediţia de anul trecut a fost câştigată de românul Serghei Ţvetcov.

Turul României va debuta cu ceremonia de prezentare a echipelor marți seara, pe 10 septembrie.

Ne vedem pe traseu? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *