Turul din mașina de juriu

Cum arată un tur ciclist din mijlocul acțiunii? Nu, nu mă refer la pluton – acolo e prea târziu să mai ajung – ci la caravana care-l însoțește, pentru a se asigura că cicliștii sunt în siguranță și că respectă regulile competiției. La Tour of Bihor, această caravană înseamnă peste 20 de motociclete de comisari și marshalli și peste 30 de mașini – ale echipelor, ale organizatorilor, ale juriului, ale Poliției și Jandarmeriei.

Text de Elena Nicolae

Vineri, 7 iunie. Deși startul festiv se dă la ora 16.00, la Oradea ziua începe de dimineață, cu tot felul de ședințe la care participă marshalii, comisarii, managerii echipelor. După prânz, toată lumea se adună în Piața Unirii. Prima etapă urmează să se desfășoare pe o distanță de 163 de km, pe traseul Oradea – Salonta – Ciumeghiu – Petid – Ginta – Hidișelu de Sus – Oradea. Se repartizează mașinile și nici că se putea să nimeresc într-una mai potrivită: un ford auriu, cel mai frumos din caravană! În mașină, Juriul 3: Pufulete, alias Mihail Opriș și nea Sandu, alias Alexandru Mitef. La patru fără zece minute ne ocupăm locurile în mașină – Pufulete la volan, nea Sandu în dreapta, eu în spatele șoferului – și ne pregătim de start. Care nu întârzie nici măcar o secundă: la ora 16.00 pornim. Mașinile de însoțire se alătură în continuarea plutonului, de pe o stradă alăturată. Mașinile echipelor și cele neutrale ies în evidență datorită bicicletelor și roților prinse pe suportul de deasupra – sunt pregătite să acorde asistență cicliștilor care se confruntă cu o defecțiune tehnică sau care fac pană.

Nu parcurgem un km și deja vedem un ciclist pe marginea drumului – pauză „de tufiș” (pentru nevoi fiziologice). După alte câteva sute de metri, un alt ciclist, numărul 124, s-a dat jos de pe bicicletă și agită resemnat din mână, în semn de neputință. Câteva minute mai târziu am aflat, prin stația radio a Turului, că a avut o pană și că a abandonat. La ora 16.05 se dă startul tehnic al etapei. Caravana are însă timp să încurce puțin traseul, dar o iau greșit doar mașinile și motocicletele care deschid drumul; plutonul o ia în direcția corectă. După doar câțiva km – alt ciclist oprit pe marginea drumului. Îmi notez, conștiincioasă, numărul, deodată cu nea Sandu. În mașină se face răcoare, în sfârșit, mulțumită aerului condiționat, iar cursa curge cu toate amănuntele ei pe lângă noi, marcată de mesaje pe stația radio. Este de-abia ora 16 și 18 minute și un grup de cicliști pune o distanță de 20 de secunde față de pluton. La km 11,4, numărul 141 are probleme tehnice. La 16 și 22 de secunde, evadarea pune 35 de secunde față de pluton. La 16.23 aflăm prin stație că este un accident de circulație în față. „Se poate trece? Pe care parte e accidentul?”. După câteva secunde de ascultare încordată, care par minute, cu toții răsuflăm ușurați: se poate trece.

Încă un ciclist oprit pe margine pentru fiziologice; încă trei; încă…. „Niciodată nu am văzut așa de mulți cicliști care opresc în primii 20 de km pentru nevoi fiziologice!”, spune nea Sandu. Iar Pufulete aprobă. A fost cald azi, la Oradea, și înainte de start echipele au profitat de baxurile de Izvorul Minunilor din zona de așteptare. Pentru mine, este o surpriză – în marile tururi, pe care le urmăresc la televizor, cicliștii fac pipi din mers, asistați de câte un coleg de echipă, care se asigură că nu iese cu bicicleta în decor. Desigur, se mai fac opriri în masă, cu tot plutonul, dar acest lucru se întâmplă când cineva deține deja tricoul de lider și organizează lucrurile. „Da, așa se procedează în Marile Tururi”, aprobă Nea Sandu, care mărturisește că nu scapă nicio etapă din competițiile transmise de Eurosport. Are 80 de ani și se urcă și acum pe bicicletă. Merge frecvent în parcul IOR din București, dar anul trecut a făcut și trei ture București-Snagov – „Bun înțeles, în plimbare!”.

Mă uit admirativ înspre el și calculez de câte ori am reușit eu să ies cu bicicleta anul ăsta. Desigur, nu mă pot compara cu Nea Sandu, care a participat de mai multe ori la Turul României, începând cu anul 1959. Și armata și-a făcut-o pe bicicletă – 2 ani, la Cluj, într-o unitate Dinamo. Atunci a început să iubească cățărările, urcând și coborând Feleacul. „Acum, cu Internetul, totul e diferit”, spune el. Îi place de Peter Sagan și se declară fascinat de felul în care se remarcă acum tinerii cicliști. Dă exemplul columbianului Richard Carapaz, care a câștigat Turul Italiei fără a se găsi pe lista favoriților. Pufulete mănâncă un croissant și discuția alunecă firesc înspre… kilograme. Aflăm de la Nea Sandu că în tinerețe, când mergea în competiții, avea cam 64 de kg înainte de un tur important, pentru ca la final să cântărească 54-56 de kg. Pe nesimțite, plutonul trece și el de 30 de km, când „se deschide bufetul”, ceea ce înseamnă că cicliștii se pot alimenta de la mașinile însoțitoare cu apă, mâncare, energizante. La momentul respectiv, evadarea a reușit să se distanțeze la patru minute față de pluton. Ajungem și la prima cățărare a zilei, peste care a trecut primul numărul 34, care primește niște puncte. La ora 17.22 ciclistul cu numărul 185 cade în șanț. La 17.27 sparge ciclistul cu numărul 84. Ce se întâmplă în situații de acest gen? Este schimbată roata, de către mecanicul său, dacă mașina echipei este aproape, sau de către mecanicul neutral, al cărei rost este tocmai acela de acorda asistență tuturor cicliștilor, indiferent de echipa de care aparțin. Uneori este nevoie să fie schimbată bicicleta cu totul și atunci există aceleași variante – o bicicletă de pe mașina echipei sau una de pe mașina neutrală – deși cicliștii preferă, invariabil, bicicleta echipei. Nea Sandu notează numărul fiecărui ciclist care rămâne în spate și îl șterge, când acesta reușește să ajungă din nou în pluton.

După două ore de pedalat, media orară a plutonului este de 40,3 km/oră – „Asta înseamnă că ajungem înapoi la Oradea pe la ora 8”, spune Pufulete. Eu și Nea Sandu vorbim despre cicliștii care promit, cum sunt Peter Sagan – preferatul lui, sau Julien Allaphilippe – preferatul meu. Însă cursa începe să se precipite, așa că facem liniște, ca să ascultăm mesajele transmise prin stație. Și să răspundem, atunci când directorul cursei menționează „Juriul 3”. În localitățile prin care trecem, de o parte și de alta a drumului, oamenii se opresc și filmează, sau ne fac cu mâna. Mă emoționez la fiecare copil împietrit de admirație pe marginea drumului, cu bicicleta între picioare și sprijinit de ghidon – poate unul dintre ei va fi primul român pe care-l vom vedea concurând la Turul Franței!

Când mai sunt 20 de km până la finiș, lucrurile se precipită. Se produce o căzătură în pluton – vedem și noi daunele, când ajungem în dreptul ei: doi cicliști primesc asistență – medicală și mecanică. Imediat după ei, un grup de cicliști rupți de pluton încearcă să se regrupeze. Noi facem un slalom nebun printre mașini și motocilete. Fordul auriu ne-a avertizat doar de vreo cinci ori de „coleziune iminentă”; dar eu am avut de vreo 22.000 de ori impresia că o să facem accident. Până la urmă am rămas cu grupul desprins, pe care am încercat disperat să-l inventariem – ba ne ieșeau 13, ba 12 – în ultimii 4 km până în Piața Unirii. Unuia dintre cicliști i se face sete și cere disperat apă în jur. Fiind în ultimii km, nu are voie să primească asistență de la mașina de echipă. Doi cicliști îi dau câteva guri de apă din propriile bidoane, deși nu sunt din echipa lui. Iar gestul lor îmi reamintește din nou – pentru a câta oară?! – de ce iubesc ciclismul.

Ajungem la final. Aflu că până la urmă nu a câștigat niciunul din cei doi cicliști din evadare, ci unul din pluton. Ceea ce înseamnă că evadarea a fost prinsă. Ciclistul care a câștigat etapa, Marko Komb,  urcă de trei ori pe scenă. Îmbracă două tricouri – cel alb, de lider în clasamentul pe puncte, și cel galben, de lider în clasamentul general. Fetele îl sărută pe obraz. Este obosit și nu vrea decât să ajungă la hotel să facă duș și să primească un binemeritat masaj. 163 de km. Merită. Iar mie îmi vine să-l îmbrățișez, pentru că mai zăbovește două minute să stea de vorbă cu mine și să-și facă poze cu câțiva fani.

Iubesc ciclismul! V-am mai spus? 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *