Turul ciclist al Bihorului urcă o treaptă în clasificarea UCI

Turul Ciclist al Bihorului, competiție câștigată în anii anteriori de cicliști precum Egan Bernal sau Ivan Sosa, recrutați ulterior la cea mai bogată echipă de ciclism din lume, se va desfășura anul acesta între 6 și 9 iunie, pe un traseu de 620 de km.

Readus la viață în 2016, după 30 de ani de absență, Turul Ciclist al Bihorului este un eveniment inclus în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale și se mândrește cu faptul că anul acesta a fost încadrat cu o treaptă mai sus față de edițiile precedente, la categoria 2.1. Asta înseamnă că se asigură un standard superior de organizare și că Oradea și județul Bihor vor fi gazdele unor echipe profesioniste din eșaloanele 1, 2 și 3 ale ciclismului mondial.

“Și anul acesta propunem un traseu spectaculos ca peisaj, dar mai ales dificultate – 620 de km în 4 zile. Păstrăm formatul de 2 etape și 2 semi-etape, cu un contratimp în Oradea, însă mutăm etapa cu finish în cățărare la Padiș”, anunță organizatorii.

20 de echipe din World Tour, Professional Continental și Continental provenite din țări precum Italia, Franța, Germania, Cehia, Austria, Bulgaria, Malaezia, Turcia, România, Ungaria, Serbia, Moldova, SUA și Marea Britanie se vor întrece pentru puncte UCI de care au nevoie pentru calificările de la Jocurile Olimpice 2020, cele 5 tricouri puse în joc, titlul de cea mai bună echipă și premii în valoare totală de 10.095 euro. Din România participă 2 echipe – Team Novak și Team Giotti Victoria.

Turul Bihorului oferă și amatorilor ocazia de a experimenta o competiție „ca pentru profesioniști”, fiind din nou etapă Road Grand Tour. Cei 250 de cicliști amatori participanți vor beneficia de același suport (arbitri, caravană auto, motoriști pentru siguranță etc.) ca și cicliștii profesioniști. Competiția are și o cursă dedicată copiilor – Racing Kids, care le testează acestora abilitățile la mersul pe bicicletă și la oferă educație rutieră, grație concursului “Micul Velo Rutier”.

La fel ca anul trecut, când a fost prima cursă ciclistă profesionistă din România difuzată integral live în mediul online, și anul acesta Turul Bihorului va putea fi urmărit în direct pe pagina de Facebook, cât și pe site – www.tourofbihor.ro. De asemenea, comentatorii acestei ediții vor fi tot Alex Ciocan, fondatorul Road Grand Tour, Memo Sebastian Vrânceanu, realizator și prezentator la Radio Guerrilla și colegul nostru de la BikeFM și Cătălin Cîrnu, comentator de evenimente sportive.

Organizatorii s-au gândit și la suporterii ciclismului, pentru care au pregătit un premiu special – un cycling break de două persoane la Oradea în timpul Turului, cu locuri rezervate în mașina oficială, întâlniri în culise cu echipele și apariții pe scenă alături de prezentatorii evenimentului. Detalii pe www.tourofbihor.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *