Road Grad Tour – the other side of The Wall

Orasul Pucioasa a fost proclamat in mod public oras bike friendly chiar de primarul Constantin Ana, care si-a exprimat inca o data bucuria de a fi in preajma ciclistilor, de data aceasta la o cursa de sosea, Road Grand Tour – THE WALL. Prima editie a acestei competitii desfasurate pe 10 noiembrie 2018 a constituit o surpriza foarte placuta pentru ciclistii amatori sau profesionisti care au venit, sau revenit, pentru catararile emblematice din judetele Dambovita si Prahova. Marcajul impecabil si felul in care politia rutiera sau locala au avut grija de concurenti au facut ca aceasta cursa sa creasca etalonul in materie de siguranta fata de ciclisti. Chiar si de respect.

text de Razvan Tincu

Daca saptamana trecuta la Maratonul Dunarii am incheiat sezonul de MTB pe 2018, week-end-ul acesta am terminat si cursele de sosea, nu multe la numar pentru mine, eu fiind mai fericit pe MTB.

Sambata am plecat de acasa pregatit sa escaledez “Zidul”, sau “The Wall”, asa cum se mai numeste urcarea din satul Sultanul si pe buna dreptate, urcarea aia parca e un zid, are si 30% panta pe alocuri si trebuie sa ai picioare zdravene sa o urci fara sa pui piciorul jos, mai ales daca o urci ca mine cu 34/28.

Eram oarecum pregatit, cunosteam traseul dintr-o recunoastere facuta in urma cu trei saptamani si abia asteptam sa termin cele doua urcari mari pentru ca pe ultimii 20 km ma astepta un fals plat in coborare pe care aveam de gand sa zbor.

Eram pe drum impreuna cu Marius si Catalin cand am aflat ca umbla zvonul cum ca se va parcurge traseul in sens invers. Am zis ca e gluma, ne-am distrat putin pe subiectul asta si ne-am vazut de drum.

Odata ajunsi in Pucioasa, am aflat de la ceilalti colegi ca nu era gluma, era chiar pe bune. Trebuia sa uit tot ce stiam si sa ma pregatesc pentru necunoscut. Urma asadar, un start pe fals plat in urcare de vreo 15 kilometri urmat de urcarea de la Costisata.

Ne-am ridicat kit-urile supa care am mers la incalzire fix pe directia startului. Se pleca in urcare, asa ca eram convins ca o sa ajung cu pulsul la 190 inca din primii kilometri. Peste tot in jurul nostru erau concurenti cu echipament Road Grand Tour, ma gandeam eu: “Mama ce echipa numeroasa si-a facut Ciocan frateeee.” De unde, erau doar cei mai norocosi care gasisera in kit-ul de concurs tricoul tehnic RGT.

La ora 11:00 fix s-a dat startul pentru cei care faceau 2 ture, iar 5 minute mai tarziua am luat startul si noi.

Asa cum ma asteptam, plecare in forta pe urcare, puls 190. Urmatorii 15 kilometri am blestemat fals platul pe care nu am reusit sa imi pastrez un ritm si sa stau intr-un pluton asa ca pana la prima catarare am mers cand singur, cand in diverse trenulete pe care le puteam prinde.

Eram in urma mult fata de baietii cu care venisem, abia sus pe urcare am reusit sa il ajung pe colegul Marius Furceanu cu care am parcurs ultimii kilometri de urcare, iar cand a inceput coborarea, din pacate, Marius, care era in spatele meu, a ratat intrarea intr-o curba si s-a oprit in sant. Din fericire intreg si el, si bicla.

Urmatorii 10 km dupa coborare am tras singur incercand sa recuperez startul slab pe care il avusem.

A urmat urcarea pe Sultanu, invers, pistol cu apa fata de cum e pe sensul dinspre judetul Dambovita. Sus pe Sultanu ne-au surprins frumos o gasca de suporteri foarte zgomotosi care ne-au incurajat sa urcam mai cu spor. O atmosfera frumoasa sus pe Sultanu, asa cum ne dorim sa vedem peste tot la concursurile de ciclism.

Pana la finish am mers cam singur, nu prea am mai prins trenulete, asa ca n-a fost prea placuta a doua jumatate a cursei.

Finish in 2 ore si 10 minute, o experienta frumoasa, este doar a doua cursa de sosea la care particip asa ca nu am pretentii prea mari. Sper ca anul viitor sa se tina cursa in sensul corect, cred ca urcarea pe Sultanu este emblematica, este o adevarata provocare fizica si psihica mai ales pentru ciclistii amatori.

Road Grand Tour – THE WALL incheie si sezonul de sosea pentru 2018, o cursa organizata impecabil de Alex Ciocan. Cu sprijinul Politiei traseul a fost foarte liber si s-a mers in siguranta in conditii de concurs, foarte bine semnalizate zonele cu pericole, iar localnicii din satele prin care am trecut au incurajat din poarta ciclistii epuizati care le treceau prin fata.

Tura scurta de 60 kilometri a fost castigate de Mihnea Harasim care a purtat echipamentul Giant Team Romania. La numai 14 ani, promite un viitor frumos, sper sa-l vedem in cativa ani prin Giro sau TDF.

La tura lunga a castigat Daniel Crista de la CSA Steaua Bucuresti, urmat de Andrei Nechita si Gerhard Moldansky.

Urmeaza sezonul rece, fiecare se va mentine in forma cum poate, fie la orele de spinning, fie acasa pe trainer sau la sala de fitness. Ne revedem in aprilie, probabil la RGT Seciu. 😊

Spor la antrenamente!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *