Salzkammergut Trophy 2018 – patru sportivi tulceni la start

Sunt foarte multe proiecte care nu sunt concretizate pentru ca, indiferent de cat de mare este entuziasmul celor care vor sa le puna in practica, nu-si gasesc sprijinul necesar. Nu este cazul proiectului Tulcea PRO Ciclism, initiat de ACS Pro Explorer Outdoor in parteneriat cu DJST Tulcea si finantat partial de Primaria Municipiului Tulcea.

Acest proiect are ca scop promovarea ciclismului de agrement si performanta, participarea la concursuri nationale si internationale, iar cu aceasta ocazie recruteaza noi membri care doresc sa pedaleze in cadru organizat. De aceea de cele mai multe ori acestia se legitimeaza in cadrul forurilor nationale (FRC) si internationale(UCI).

Ion Boncea la Hagieni XC

In acest moment in cadrul proiectului gasim 3 legitimati la FRC, Ion Boncea – Master 2, Florin Cristea – Master 1 si Gabriel Ivanov – Junior, in timp ce un al patrulea membru, Silviu Poida, este in curs de legitimare. Cei patru au bifat deja cateva competitii in Romania, Garboavele XC, Macin Mountain Fun, Vidraru Bike Challenge si Hagieni XC, iar acum se pregatesc sa ia startul la unul dintre cele mai mari evenimente de MTB din Europa, Salzkammergut Mountainbike Trophy, care este programat pentru data de 14 iulie. Cei patru sportivi tulceni se vor deplasa in Austria incepand cu data de 10 iulie pentru a avea timp sa se familiarizeze cu traseul in speranta unor pozitionari multumitoare in clasamentul competitiei la care vor fi prezenti mountain bike-ri foarte bine pregatiti din toata lumea. Noi le dorim succes si distractie maxima pe potecile din Austria.

Cu aceasta ocazie salutam Primaria si DJTS Tulcea care au inteles importanta implicarii in proiecte sportive ca mijloc de promovare a activitatilor sportive outdoor.

 

Florin Cristea la Macin Mountain Fun
Silviu Poida la Brevet 300
Gabriel Ivanov la Garboavele XC

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *