„Seciu” – doua puncte de vedere

Astazi debuteaza nu unul, ci doi noi redactori Bike FM. Este vorba de Razvan Tincu pe care il felicitam pentru cadenta buna la „condei” si Dan Alin Barla care abia asteapta sa scrie de aproape un an de zile.

Razvan Tincu – Road Grand Tour, Seciu – Dragoste la prima vedere

Cand am iesit prima data pe sosea cu baietii la o tura mai lunga anul trecut, am zis ca nu-mi place, ca e plictisitor pe sosea, ca bate vantul … iar pe MTB chiar nu e prea placut sa faci un Gran Fondo. Habar nu aveam eu pe atunci ca un an mai tarziu ma voi indragosti de sosea, de catarari si de mersul in pluton, de schimbat trena si de stors ultima picatura de energie pe o urcare cum este cea de la Seciu. Desi mai facusem doua ture de recunoastere cu o saptamana in urma, este de nedescris senzatia pe care o ai atunci cand iei startul impreuna cu sute de alti ciclisti printre care si echipe ca Team Novak sau CSA Steaua.

Anul asta, startul s-a dat pe plat, imediat cum se termina coborarea si se facea dreapta. Au pornit mai intai cei de la 5 ture, iar dupa 5 minute am plecat si noi cei care aveam de facut 3 ture.Din pacate cronometrul a pornit o singura data, drept urmare noi, cei e la 3 ture am avut un timp official cu 5 minute mai mare, dar asta nu a fost o problema.

Fiind prima mea cursa de sosea, am plecat mai din spate, am incercat sa-mi gasesc un pluton pe masura mea iar asta m-a facut sa sar din puton in pluton pana m-am “lipit” de niste baieti mai harnici, care mai schimbau trena din cand in cand, lucru destul de rar intalnit printre amatori. 😊  Ajuns la baza ucarii, trebuie sa-ti iei la revedere de la partenerii din pluton pentru ca pe urcare e fiecare pentru el, urmeaza 3 km grei dar frumosi, cu siguranta cei mai frumosi 3 km de sosea pe care i-am batut eu in scurta mea experienta pe sosea. Odata ajuns sus in deal, intalnesti si publicul, care te incurajeza sa urci ultimele sute de metri, iar cand treci in tura urmatoare, insusi „Marele Cilcist”, Alex Ciocan, bate palma cu tine si iti mai da putina energie pentru tura ce urmeaza.😊 Coborarea e rapida, se ating viteze de peste 80 km/h si este urmata de 15 km de plat pe care daca nu ai un plutonas cat de mic, cursa ta se poate ingreuna considerabil, ajuns din nou in Boldesti, la baza dealului, iei o gura de isotonic si pornesti sa mai cuceresti inca o data dealul.

Cursa a fost foarte frumoasa, vremea a fost perfecta pentru ciclism, organizarea a fost facuta cum trebuie, conform asteptarilor, poate pe viitor masinile oficiale ale echipelor ar trebui sa nu se mai bage in fata ciclistilor, dar overall foarte bine organizat, comisari la toate intersectiile cu strazi secundare de unde puteau intra masini, drumul fusese de curand reconditionat, putine gropi care sa iti strice distractia, iar sus in deal, atmosfera de sarbatoare, suporteri multi si strigate de incurajare .

La Tura lunga pe primele 3 locuri s-au clasat cei de la Team Novak urmati pe 4 de castigatorul de anul trecut, Daniel Crista de la CSA Steaua. Attila Malnasi de la Dinamo BikeXpert Racing Team s-a clasat pe 10.

Clasamentul in cadrul echipei Bike FM este cel de mai jos. ”

Dan Alin Barla:

” Pentru mine si, probabil, pentru intreaga suflare ciclista din Romania, Road Grand Tour – Drumul Vinului este cea mai asteptata cursa din calendar. „Seciu”, cum o numim cu totii, este cursa ce marcheaza inceputul unui nou sezon, cursa ce stabileste primele ierarhii, cursa in care ne testam fortele, comparativ cu anul precedent si in special cu ceilalti. Cuantificarea orelor de home trainer si spinning din lunga iarna, in rezultate.

„Seciu” este, de asemenea, prima cursa de sosea la care am participat, primul contact cu ciclismul „mare”, cu idolii mei de pe Eurosport. Deci nu aveam cum sa o ratez!

 Revenind la antrenamentul de iarna, din pacate acesta a fost mult inferior celui de anul trecut, aproape inexistent. Nu e o scuza, nu e o lamentare, ci o alegere asumata. In aceasta iarna m-am dedicat celuilalt sport de suflet, snowboarding-ul.
Daca anul trecut in aprilie aveam pe Strava deja peste 1000km si 15.000m elevatie, anul asta m-am prezentat la Seciu cu doar 400 km / 3500 m, si acestia, majoritatea, facuti cu o saptamana inainte de cursa. Pe principiul „ingrasi porcul in ajun”.
 Nerabdator si cu usoare emotii, ajung la Crama Seciu cu mult inainte de startul cursei. In ciuda cerului usor innorat, se anunta o zi calduroasa si insorita spre pranz.  Ma echipez, fac ultimele reglaje noii cursiere (Trek Domane 6.9 Disc), si incet, incet, incep sa apara si baietii din echipa. Facem o portiune din urcare sa ne incalzim putin si plecam spre zona de start, continuand incalzirea pe sectiunea valonata, iar apoi lunga coborare. Nu stiu cum se face, dar la start deja eram destul de imprastiati ca pozitionare in pluton. Vorba unui prieten, „proasta organizare”.
Se pleaca tare, foarte tare, dar deja stiam asta de anul trecut, asa ca am incercat sa nu ma supra-solicit cu riscul de a claca mai tarziu. Ma cunosc destul de bine, si stiam ca motorul se incalzeste putin mai greu. Strategic vorbind, e important sa gasesti un grup in care sa te simti bine, sa nu tragi cu dintii sa ramai agatat, dar nici sa pedalezi in gol. Si mai important e sa nu ramai singur, pe platul unde vantul face diferenta. Il aveam langa mine pe Adam, cu care facusem in prealabil si un gentlemen’s agreement sa rulam impreuna, alianta care s-a dovedit a functiona perfect pe parcursul intregii curse. Dupa cum ma asteptam, am avut ceva probleme cu intrarea in ritm si crampele musculare la inceputul cursei, in primul tur, timp in care Adam nu m-a lasat la greu, dar apoi picioarele s-au dezmortit incet-incet si motorasul diesel a inceput sa toarca, limitat, ce e drept, de lipsa antrenamentului, elevatiei in picioare si kilogramelor in plus. Am inceput sa recuperam multe pozitii pe portiunea valonata, pe coborare si apoi pe plat, pierzand apoi alte cateva pe urcare. Urcarea criminala, pe care anul trecut zburam (bine, exagerez, dar anul trecut mi s-a parut mult mai chinuitor vantul frontal de pe plat decat urcarea), a fost anul acesta calcaiul lui Ahile. Am pierdut nu mai putin de 20 de minute pe cele trei urcari comparativ cu anul trecut, in conditiile in care pe coborare si plat am castigat 9. Ultima urcare a fost un adevarat calvar, dar intr-un final o lasam in urma si trecem linia de sosire en-fanfare, de mana. Mission accomplished.

Organizarea, in ciuda unor probleme cauzate de masinile „de echipa” cat si a altor autoturisme ce nu aveau ce cauta pe traseu si a unor zone cu asfalt destul de prost, a fost overall una excelent de buna, pentru Romania. Alex Ciocan este un profesionist desavarsit, dar, din pacate, nu totul tine de el. Publicul a fost minunat, iar incurajarile de pe margine ma faceau sa ma simt ca in Giro, cursa la care am asistat pe viu din cealalta postura.

In ciuda unui timp mult mai slab decat anul trecut, consider ca a fost o cursa frumoasa si pe deplin reusita si astept cu nerabdare urmatoarele curse Road Grand Tour si Seciu 2019. ”

Ne-a placut foarte mult cum au scris colegii nostri si abia asteptam urmatoarele relatari de la ei.

Spor la pedalat si … Enjoy the Ride!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *