Jurnal de training camp 2018 – Okurcalar, Alanya, Turcia

In perioada 19 februarie – 02 martie am fost am acceptat invitatia prietenilor de la Dinamo BikeXpert Racing Team de merge alaturi de sportivii lor profesionisti dar si amatori intr-un cantonament de pregatire pentru sezonul 2018. Acesta s-a desfasurat in zona Alanya iar in cele 12 zile petrecute alaturi de ei am tinut un jurnal pentru a putea transmite o parte din experienta mea alaturi de ei dar si de celelalte echipe romanesti prezente in aceeasi perioada in Turcia.

Memo

Ziua 1 – Forța grupului

Plecarea din București la 1 grad Celsius și ninsoare slabă.

Check-in pentru 26 de biciclete și 30 de persoane. Totul a mers destul de repede. Aveam de făcut escală la Istambul. La plecarea din București am întârziat din cauză că avionul a fost stropit cu o substanță de degivrare. Asta aproape ne-a costat ratarea zborului spre Alanya din Istambul însă fiind grup mare turcii din primul avion au comunicat cu cei care trebuiau să decoleze și imediat după ce am aterizat ne-au preluat și ne-au condus pe cel mai scurt drum către cea de-a două aeronavă. Forța grupului.

În Alanya deja ne așteptau alte 6 persoane cu bicicletele aferente.
Sosirea în Alanya avea să ne producă o surpriză foarte plăcută legată de temperatură. Vreme de pantaloni scurți și tricou. De la aeroport am fost preluați de o echipă foarte haioasă de turci care a încărcat cutiile cu biciclete într-un camion care costă cam cât două roți medii.


Membrii echipei au urcat în microbuze și a urmat o călătorie de aproximativ 100 de kilometri până la Justiniano DeLuxe Resort.
Pentru un o cazare la un hotel de 5 stele e cam nasol să n-ai free wi-fi. Ulterior am văzut și care e definiția lor la all inclusie și ce orar are.  În fine, e ca la all inclusive: mâncarea frumoasă nu e rea dar nici bună. La fel și băuturile. Bine că am răbdare să văd ce surprize ne oferă zilele următoare. Iar internetul turcesc e … Noroc ca aveam un coleg de camera multiplu. 😉

Cu imaginea de mai jos aveam sa raman in cap pentru a-mi face planurile pentru a doua zi. Doar ca….


Seara a fost organizată o întâlnire cu toți membrii camp-ului pentru a stabili programul pentru zilele următoare: ora de coborât la masă, antrenamente outdoor și indoor, etc.

 

Ziua 2 – Bine că a plouat

Toată lumea a așteptat să treacă noaptea ca să poată ieși dimineață la antrenament. Dar, dimineață….surpriză. Ploua. Și a continuat să plouă din ce in ce mai tare.
După care a mai plouat puțin și după aceea a plouat mai mult. Și mai tare și mai ușor. Dar a plouat. Majoritatea a făcut sală și rulou. Unii, vreo 3 au ieșit la o tură în ploaie dar au abandonat destul de repede și asta avea să-i coste la ieșirea din ziua următoare. Psihologic.

Eu am testat piscina interioară. Bună de bălăceală dar lungimea era de 3-4 brațe. Am mers si la o plimbare pana in Alanya. Dimineata am stat de vorba si cu Eduard Carol Novak presedintele Federatiei Romane de Ciclism care era acolo in plin program de antrenamente. Si tot azi am mancat la Mustafa si mi-a placut mult de tot.

Seara toată lumea consulta prognozele.

 

Ziua 3 – Prima tură

Ne-am trezit dimineață cu o mare curiozitate: oare ne lasă vremea să ieșim? Se oprise ploaia. Parcă și soarele ar fi vrut să ne vadă. S-a luat decizia să ne vedem la 09:30 în camera bicicletelor după care să plecăm pe la 10:00 la un rulaj ușor. Încă era ud pe jos dar mai ieșea soarele din când în când. Am plecat.

Eu știam că mergem până în Alanya și de acolo ne întoarcem. Ar fi fost vreo 65 de kilometri dus întors. Doar că rulajul ușor la Dinamo BikeXpert Racing Team s-a lungit. Poate și vremea i-a inspirat. A ieșit soarele și a început să se încălzească.Ne-am oprit abia în dreptul unei livezi de portocali după 65 de kilometri. Media era de 38-39 de km/h.

Am ajuns mai greu. Dar am cules 4-5 portocale și le-am lăsat să mă cotropească. Bune rău.De acolo ne-am întors pe același drum; doar că știam că sportivii elite vor sprinta pe final așa că un mic și cochet grup de patru am decis să oprim la o cafea în Alanya urmând ca de acolo să mergem la Konakli să-l lăsăm pe Mustafa, chelnerul pe care-l cunoscusem cu o zi înainte, să ne servească ceva pide și adana kebap plus alte scofeturi.

În Alanya ne-am plimbat pe faleză și prin zona bazarului, am oprit liniștiți la cafea după care ne-am grăbit spre Mustafa. Am mâncat acolo până ne-au crescut din nou aripi să putem parcurge în viteză ultimii 20 de kilometri până la hotel. Doar că peisajele ne-au făcut să ne mai potolim și să mai oprim din când în când. Ocazie cu care am fotografiat două livezi de banani. Când am ajuns la hotel eram ușor dărâmat pentru că făcusem prima tură mai serioasă din an. Seara am petrecut-o prin Alanya și am încheiat-o la Mustafa. Bogdan Brînza a încercat o friptură de vită. Avea să devină obiectivul meu de a două zi.

Seara am făcut planurile pentru a doua zi când aveam să plecăm cu toții după care să ne despărțim în trei grupuri: elitele să facă un antrenament serios cu Răzvan Jugănaru, al doilea grup valoric să facă o tură de vreo 120 de km cu vreo 2500 de metri diferență de nivel, iar ultimul grup o tură de 80 cu 1000 de metri. Chiar sunt curios ce-o ieși.

 

Ziua 4 – Tributul muntelui

Dimineața mic dejun, concentrare la toate nivelurile, planuri, strategii. Fiecare cu gândurile lui. La ora 10:00 am plecat cu toții. În primii kilometri a fost normal chiar dacă am virat spre munte. A urmat un viraj spre dreapta care ne-a scos pe un asfalt sărac. Ei bine pe asfaltul ăsta aveam să ne chinuim cu toții pe o urcare destul de grea.

Bine, nu toți au avut același chin. Pentru mine ar fi fost bune niște pinioane mai mari. Și niște foi mai mici. Și niște picioare mai puternice. Chiar și un spate mai bun. Poate și vreo 30 de kile mai puțin. M-am chinuit cu ce eram. Bine că eram ultimul și a avut Bogdan Brînza timp să mă pozeze. De fapt cred că ne-am bucurat împreună de peisaje. Diferite de ce știam. Un pic de Corsica, zicea Bogdan, combinată cu ceva Grecie, spuneam eu, dar cu un parfum clar diferit de ambele. La un moment dat am întâlnit pe urcare colegul meu de cățărare: un melc. Și el diferit de melcii pe care-i văzusem. Parcă avea cochilia in formă de turban. S-a încălzit bine de tot între timp. A ieșit soarele, am scos mânecile, vesta și am rămas în echipament de vară. Pentru o zi de 22 februarie nu-i rău.


Primim un telefon. Unul dintre cei din față căzuse destul de rău. Claviculă ruptă. Bogdan, el fiind și reprezentant al firmei de asigurări ce ne-a furnizat polițele, Ink Broker, a dat imediat câteva telefoane pentru a verifica dacă totul e în regulă.

Am ajuns la locul în care căzuse colegul nostru. Neatenție și hazard. Ambulanța îl preluase. Noi am continuat pe urcare până când să ajungem la o coborâre fabuloasă cu asfalt foarte bun și peisaje ce-ar fi putut stârni o ușoară agorafobie. Am continuat tura care la noi a măsurat 76 de kilometri cu 1600 de metri diferență de nivel în timp ce la ceilalți s-a ajuns la 115 kilometri cu vreo 2600. Am ajuns la hotel, am lăsat bicicletele după care am mers cu Bogdan în Alanya la spital să vedem care e starea pacientului. Totul era perfect. Era programat pentru a două zi la operație. Venea un medic specialist ortoped din Antalya special pentru operația asta. Am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi avut acest tip de asigurare. Mi s-a răspuns că pacientul ar fi fost dus într-un spital de stat unde birocrația cel mai probabil i-ar fi complicat viața. Suma de 68 de lei sau 15 euro a făcut diferența. Muntele și-a luat tributul. Să sperăm că a fost și tributul training camp-ului. Tot azi căzut un junior dar a scăpat cu multe julituri cu o transmisie șubrezită. Mâine rulaj.  În jur de 100 de kilometri. În timp ce scriu îi văd pe cei din jurul meu care au făcut de 115 cum suferă . Aproape că sunt in altă lume. O să le treacă . Se pregătesc trasee mult grele aici Turcia.

 

Ziua 5 – O pedală-n soare până la ploaie

Se anunța o zi ușoară: rulaj de recuperare cu câteva teme pentru elite, cădeți și juniori. Restul la liber. Se anunțau în jur de 100 de kilometri cu 400-500 de metri diferență de nivel. Eu am făcut recuperare în ritmul meu. După primii 5 kilometri am abandonat plutonul pentru că se „fugea” cu 40 km/h în urcare. Așa că am oprit la Mustafa în Konakli după aproximativ 20 de kilometri să beau o cafea turcească și să citesc câteva mail-uri.

Colegii de pedală m-au anunțat că ajunseseră în Alanya și au urcat la cetate unde mă așteptau. Le-am spus că ajung în Alanya dar tot în ritmul meu așa că rămâne să ne vedem la hotel. Am plecat până în Alanya, încă 12 kilometri, unde am mai oprit la o cafea. De acolo m-am întors ceva mai repede pentru că aveam vânt din spate și se adunau niște nori cam întunecați. Pe ultimii doi kilometri m-am lipit de trei cicliști din națională Estoniei care m-au adus până la intersecția spre hotel iar de acolo mai erau 300 de metri in urcare destul de serioasă când a început ploaia. În fața mea un ciclist din naționala Azerbaidjanului. S-a ridicat în pedale să intre în plasa unui camion și eu după el. M-am lipit și am scăpat doar cu câțiva stropi de ploaie. După amiaza a continuat cu program lejer pentru toată lumea. Eu am ațipit un pic după care am jonglat între sauna și piscină de două ori.

  

La apus ne-am plimbat câțiva dintre noi pe plajă. Era pentru prima oară când atingeam Mediterana de când ajunsesem. Mă așteptăm că apa să fie mai rece dar pot spune că am prins în august apa mult mai rece în Marea Neagră. La întoarcerea în hotel am aflat că în timpul antrenamentelor încă un ciclist de la Dinamo BikeXpert Racing Team se accidentase: fiul celui ce cu o zi înainte și-a rupt clavicula a căzut și și-a fracturat un tarsian ceva. Toți am avut același tip de asigurare așa că eram liniștit că avea parte de cel ami bun tratament.Apropo, cel cu clavicula ruptă ieșise din operație și se simțea bine urmând ca a două zi să fie externat. Pentru ziua următoare se anunța vreme excelentă . Elitele pregăteau un traseu de 140-150 de kilometri cu vreo 3000 de metri de nivel. Pe mă dureau picioarele foarte tare așa că speram să fac din această tură doar vreo 70-75 de kilometri.

 

Ziua 6 – Peisaje, peisaje, peisaje…

Dimineața cei de la Dinamo BikeXpert Racing Team au hotărât să meargă la antrenament cu cei de la CSA Steaua Cycling Team. Se anunța o zi mai grea pentru elite.

Am mers în pluton vreo 18 kilometri până a început urcarea după care eu am rămas în spate împreună cu încă 4 cicliști hotărâți să facem poze și să ne bucurăm de peisaje.

Fiecare curbă ne aducea în fața unor peisaje fabuloase. Trebuie să le vezi că să le poți simți și trăi la adevărata lor valoare și intensitate. Planul era să găsim după vreo 40-50 de kilometri un restaurant să putem mânca ceva tradițional. Problema e că după multe urcări și coborâri am ajuns pe drumul de coastă fără să găsim vreun restaurant deschis. Nefiind în sezon foarte multe astfel de unități în care să ai unde să interacționezi cu tradiția sau cu consumerismul turc erau închise. Bine, asta era problemă noastră. Cei de pe munte n-aveau timp să se amestece cu „probleme” ca ale noastre. Ei au făcut în final 135 kilometri cu 2800 de metri diferență de nivel. La noi a fost mai simplu: 77 de kilometri cu 1200 de metri diferență de nivel.


Am ajuns la hotel destul de repede ca să putem merge și la plajă după care am făcut o saună și o piscină de revenire.

Seara a fost lejeră cu planuri de program la liber pentru a două zi. Începeam să ne obișnuim cu felul de a ne petrece timpul aici. Știam că în România ningea și era foarte frig iar la noi maximele ajungeau și la peste 20 de grade Celsius. Ne gândeam deja că la întoarcere aveam să găsim Bucureștiul la -15 grade. Dar nu ne gândeam foarte intens pentru că încă aveam timp să ne bucurăm de zilele din Okurcalar, Alanya, Turcia.
Astăzi a venit de la spital și cel care s-a accidentat. L-am întrebat cum a perceput felul în care s-au desfășurat lucrurile în ceea ce-l privește. Mi-a răspuns așa: ” Ma bucur ca am putut veni cu voi si asa mi-am facut acelasi fel de asigurare cu a voastra. Bine, nu sunt bucuros de ce ni s-a intamplat mie si fiului meu insa ma bucur ca am avut noroc de acest tip de asigurare.”

 

Ziua 7 – Tur de Cetatea Alanyei

Programul acestei zile era la liber pentru fiecare. Eu am ieșit într-un pluton de 8 persoane pentru un rulaj de o oră.

În final am numărat 37 de kilometri. Toți făcuți lejer pe drumul de coastă ca să ne fie marea aproape. După am mers în Alanya. De la prima interacțiune cu acest oraș mi-am dorit să vizitez cetatea. Că să ajungi la cetate ai două variante: un drum de vreo 3,5 kilometri care se termină cu „pavate” în care se adună vreo 300 de metri diferență de nivel sau telegondolă. Am ales telegondola. După un „zbor” de aproximativ 5 minute în care m-am bucurat de peisaj am ajuns la bază cetății. De acolo am început explorarea. Pe măsură ce pătrundeam mai adânc în interiorul acesteia îmi dădeam seama de forța pe care a avut-o Imperiul Otoman. M-am bucurat să pot admiră ruinele acestei cetăți care se păstrează destul de bine și am descoperit cu uimire că încă sunt oameni care locuiesc acolo sus în vecinătatea castelelor din vârf. Panorama de la acea înălțime te face să te surprinzi zâmbind. Mi-a fost clar că dacă aveai de gând să stăpânești acea zonă era obligatoriu să construiești o cetate fix în acel loc.

   

M-am bucurat și de soarele din 25 februarie cu ale sale 23-25 de grade Celsius. În București seara a nins.

 

Ziua 8 – Antalya pe ploaie

Când ne-am trezit dimineață am știut că n-avem nicio șansă să scăpam de ploaie. Așa că am hotărât rapid să mergem să vizităm acvariul din Antalya. Deși ne-am anunțat că mergem mulți în final am rămas doar 8 plus Petru ( 3 ani și jumătate ).

   

După o călătorie prin ploaie de aproximativ două ore am ajuns: „Alanya Aquarium-World’s biggest tunnel aquarium”. Mai să fie! Hai să-l vedem. Ori așteptările noastre au fost prea mari ori prezentarea a fost prea umflată dar undeva s-a produs un scurt-circuit.

Doar prețul de intrare a fost peste așteptările noastre dar asta pentru că ne obișnuisem cu prețurile din Turcia. De acolo am plecat să mâncăm tradițional turcește. Și am ajuns la un restaurant cu recenzii foarte bune. Mâncarea n-a fost nici ea extraordinară. Doar prețul ne-a impresionat din nou. Am vrut să vedem și cascadele Duden dar când am ajuns noi era închis. Bine, plouase cam toată ziua și probabil se acoperiseră de apa și cascadele.

   

Pentru o zi ploioasă am trăit destul de intens în Antalya. Seara la hotel speram să se oprească ploaia că să putem ieși a două zi la o pedală. Mai aveam doar 3 zile de pedalat în Turcia. Plănuiam o tură de 150 de kilometri.

 

Ziua 9 – Explorare humanum est

Dimineața am ieșit mai repede la masă pentru că aveam de gând să ieșim pe la 09:30 la o tură. Se anunțau ploi pentru după-amiază așa că toată lumea s-a grăbit. Am avut totusi timp să stau o vreme pe plajă. La 09:33 am plecat în tură urmând că elitele de la Dinamo BikeXpert Racing Team să parcurgă un traseu de 150 de kilometri cu 700 de metri diferență de nivel iar restul să se orienteze pe parcurs.

    

Bogdan Brînza plănuia o tură mai grea. Doar că nu ne anunțase și pe noi. La micul dejun l-am întrebat dacă e nevoie să-mi fac sandwich-uri dar mi-a spus foarte convins că nu. Și nu mi-am făcut. Greșeală.

După vreo 10 kilometri de când plecasem el a rămas în spate și cu el am rămas eu și Ionuț Boer. Planul era să trecem pe la Mustafa să bem o cafea turcească, după care să facem o tură prin munți, după care să revenim la el să mâncăm. Ne-au ieșit două din trei: cafeaua și tura. Masă de după a rămas restanță. În final am făcut 103 kilometri cu 1900 de metri diferență de nivel din care în 50 de kilometri am avut 1700 de metri diferență de nivel. Pantă maximă 26-27%. E drept că a fost foarte frumos. Dar a durut. Peisajele au reconfigurat cuvântul „sublim”. Pe alocuri aveam impresia că trăiesc o primăvară chinezească. Era posibil că doar eram în Asia. Urcarile au fost foarte dure și la un moment dat vorbeam cu drumul. Și coborârile au fost dure. Cum să fac să fiu mulțumit? Am avut și timp să-mi pun gândurile în ordine după care să le împrăștii iar și să le pun din nou la loc. De câteva ori. Am început să mă obișnuiesc cu cântecele muezinilor. N-au lipsit în nicio zi. Tot azi m-am întâlnit cu surorile mele care au burtă. Doar că pe spate. Am căutat de foarte multe ori pinioane mai mari dar ….


Ieri și azi am constatat cu uimire că în Antalya nu s-au închis școlile deși în București toate erau închise din cauza unor ninsori absolut normale. Ieri a plouat rău de tot și nu a zis nimeni nimic. Nici chiar azi când a ars soarele foarte rău nu s-a făcut ceva în acest sens deși normal era să inchidă școlile. În fine, nu te înțelegi cu turcii ăstia. Am încheiat seara cu sauna, piscină, portocale, vită, orez și bere slab alcoolizata. Și paracetamol. Apropos de portocale, cu 5 kilometri înainte de a ajunge la hotel am oprit să mâncăm câte două banane și o portocală pe marginea drumului. Simțeam în timp ce le mâncăm că îmi cresc alte picioare. Noi. Mai avem doar două zile de pedalat aici în Turcia iar pentru mâine se anunța ploaie.

 

Ziua 10 – Încă o ploaie de-o zi

Dimineața la masă încercam să ne facem ceva planuri pentru o tură, fie ea chiar și mai scurtă, dacă tot am văzut că nu plouă. Doar că în timp ce planurile noastre erau în toi a început o răpăială care ne-a resetat. Elitele de la Dinamo BikeXpert Racing Team s-au mobilizat pentru o sesiune de forță în sală în timp ce un mic grup s-a mobilizat pentru o sesiune de cumpărături. Tot în forță. Ne-am jucat o vreme de-a negocierea în bazarul din Alanya după care am revenit la hotel.

Între timp apăruse soarele cât eram în Alanya doar că o data ajunși în parcare a început să plouă iar. Un alt grup s-a format pentru a ocupă bus-ul echipei pentru o altă sesiune de cumpărături. De data asta ceva mai aproape în Konakli. Rahat de toate felurile, zeci de feluri de ceai, alte negocieri și o vizită la Mustafa pentru kunefe.

I-am zis că peste două zile urmează să plecăm și a părut un pic trist. L-am rugat să mă ajute să pot conversa cu o turcoaică ce vindea șalvari dar nu pricepea nimic în engleză și a făcut-o cu plăcere.

De la el am plecat la o patiserie aflată ceva mai în susul străzii doar că în drum spre ea am văzut o croitorie în față căreia era un manechin cu șalvari turcești. Trecusem de multe ori pe acolo dar n-o văzusem niciodată. Și voiam șalvari. Turcul nu vorbea deloc engleză. La un moment dat am încetat să-i mai explic ce vreau în engleză și am continuat în română. Același rezulat. Azi mi-am dat din nou seama că mâinile mele vorbesc foarte multe limbi străine, inclusiv turcă și rusă. Am luat până la urmă șalvari mărimea mea. După care am cumpărat mini baclavale pentru colegii de pedală de care aveam să ne bucurăm în holul hotelului. Seara o saună și o piscină, masă, câteva mail-uri, o postare pe Facebook, așteptări de vești pentru Absa Cape Epic 2018 care întârziau să apară și cam atât. A doua zi, joi, era ultima zi de pedalat în acest training camp. Încă de când am venit aici m-a întrebat toată lumea dacă „mă bag pe Gundogmuș”. După ce mi-au explicat ce înseamnă mi-am zis că nu-i de mine. Cel puțin nu anul asta. Însă Bogdan Brînză a zis că trebuie să facem Gundogmușu’. E ultima zi. Am hotărât să ne vedem a două zi dimineață la 07:30 la micul dejun că să putem pleca la ora 09:00, cu o oră înaintea celorlalți că să câștigăm ceva timp și să terminăm tură pe lumina. Faza cu acest Gundogmuș, care este de fapt numele unei localități, e că luând-o ca reper faci o tură de 135 de kilometri cu 2600 de metri diferență de nivel. Și cică sunt niște pante agresive. Urma să verific a două zi. Între timp răceala care se declanșase cu o zi în urmă escalada.

Seara m-am culcat pe la 00:45.

 

Ziua 11 – Gundogmuș

M-am trezit la 04:20. La 07:30 am venit la masă după ce am trecut pe la bicicletă să-i ung lanțul și să fac presiunea în roți. Nu mă simt bine dar știu că e ultima zi. A fost foarte frumos în training camp-ul ăsta. M-am simțit foarte bine alături de toți. Peste 30 de minute urmează să plec pe Gundogmuș. A ieșit soarele.

Mi-am făcut sandwich-uri, am batoane și geluri de la Gold Nutrition, picioarele nu mă dor, psihicul e destul de bun, m-ar fi ajutat și să am un răspuns pozitiv de la Absa Cape Epic. În fine. Mă duc.

   

Am fost. Mai mult m-am speriat. A fost greu pentru că în 115 kilometri am avut 2700 de metri diferență de nivel însă mai greu mi-a fost în urmă cu două zile din cauză că pantele erau mult mai abrupte.

Oricum tura de azi este una foarte frumoasă pentru că urci de lângă mare și ajungi aproape de munții acoperiți de zăpada. După ce urci o grămadă că să ajungi la Gundogmuș cobori la un moment dat într-o văioagă după care ai o urcare de 15 kilometri în care ai timp să-ți controlezi toate gândurile.

    

Ca să recapitulez: eu, Alin, Bogdan și Ionuț am plecat cu o oră mai repede, la ora 09:00. Le mulțumesc că au venit cu mine deși puteau să meargă cu plutonul. La ora 10:00 au plecat cele trei echipe de ciclism românești încă prezente în Alanya: Dinamo BikeXpert Racing Team, Nomad Merida CST și CSA Steaua Cycling Team. Primii m-au ajuns pe la kilometrul 49. Și asta pentru că au mers pe un alt traseu, mai lung. Rând pe rând m-au ajuns toți. E drept și că eu am oprit că să documentez foto această tură.

La final ar fi trebuit să mai fac 19 kilometri dar am ales să trec pe la Mustafa să-mi iau rămas bun așa cum trebuie. S-a bucurat că am trecut. Aștept să-l mai întâlnesc în viața asta.

 

Ziua 12 – Ultima

Dimineață la micul dejun am constatat cu surprindere că schimbaseră muzică. De obicei erau colinde. Azi dispăruseră. Unele biciclete erau strânse încă din seara precedentă. Altele au fost strânse în acea dimineață. Mie mi-a rămas timp să mai prind o saună și o piscină deși aș fi intrat în mare așa ca de ultima zi dar am renunțat. Totuși apa, deși mai caldă decât apa pe care am prins-o în Marea Neagră câțiva ani prin iulie-august, era destul de rece.

Am aflat cu această ocazie cât de important este să-ți împachetezi bicicleta bine. Pe aeroportul din Otopeni avam să aflu si cat de bine am făcut ca am consumat multa folie de împachetat și aproape trei role de bandă adezivă pentru că la revenirea în țară ploua. Ploua peste zăpadă.

Revenind, la ora 12 am încărcat bicicletele într-un camion care a facut explozie de cauciuc după care am luat masa de prânz moment în care am reușit să-mi iau rămas bun și de la Abdullah, unul dintre chelnerii de la hotel care a fost foarte atent cu noi în cele aproape două săptămâni cât am stat în Justiniano Resort. La ora 13:00 am urcat cu toții în microbuze și am plecat spre aeroportul din Antalya. Acolo am avut parte de un dublu control. Turcii sunt excesiv de atenți la controale și datorită situației destul de încordate din zonă. Din Antalya am zburat până la Istambul unde am schimbat avionul pentru București.

Întoarcerea în țară a fost așa cum o anticipam: frig, zăpada, ploaie.Și-a revenit si telefonul meu. De cateva zile nu-mi mai funcționa roaming-ul. Si au început să apară mesaje ca cel de jos care a stârnit instantaneu regrete.

Până să vină bicicletele unii dintre noi au început să-și ia rămas bun însă eu am refuzat să merg să fac acest lucru. Ar fi însemnat că acceptăm că se termină acest training camp. Și nu voiam să se termine. Aș fi vrut să mă urc înapoi în avion.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *