Federația Română de Ciclism organizează Trofeul primăverii competiție ce deschide sezonul românesc de șosea

Vremea se anunță foarte frumoasă pentru acest week-end. Motiv pentru care puteți să verificați în ce fel ați trecut peste iarnă în cadrul unui concurs organizat chiar de Federația Română de Ciclism. Detaliile le-am preluat chiar de pe site-ul FRC.

„Începutul lunii martie aduce prima provocare competițională pentru rutierii autohtoni și nu numai. Trofeul Primăverii, competiție programată pentru data de 11 martie, va fi prima competiție de șosea din sezonul 2018 și se va desfășura în Complexul MotorPark România, primul circuit de viteză auto-moto din România.

Vicepreședintele Federației Române de Ciclism responsabil de sosea, Ovidiu Simen, declară că au fost făcute eforturi pentru a începe calendarul competitional încă din luna martie. „Opțiunea firească pentru debutul întrecerilor au fost circuitele închise pe care să putem organiza competiții de tip criterium”, declară acesta. „Aceste curse le oferă sportivilor și antrenorilor posibilitatea de a face primele verificări. În același timp, antrenorii de lot pot obține primele indicii privind forma sportivă a cicliștilor din loturile lărgite. De asemenea, siguranța sporită pe care o prezintă locul de desfășurare ne-a făcut să înclinăm spre această opțiune”, mai adaugă acesta.

Un partener important al competiției este MotorPark România, unul dintre cele mai noi și moderne circuite de viteză auto-moto din sud-estul Europei și singurul din România. Acesta va pune la dispoziția organizatorilor cursei și participanților baza sportivă, astfel încât întreg evenimentul să se desfășoare în condiții optime.

Regulamentul complet al Trofeului Primăverii poate fi citit accesând acest link. Competiția este deschisă tuturor categoriilor de sportivi, cu condiția deținerii unei licențe valide UCI pentru anul 2018.

Înscrierile se fac aici: http://www.federatiadeciclism.ro/inscrieri/

Următoarea competiție pe circuit este programată în data de 18 martie, iar pentru informații suplimentare ne puteți scrie la office [at] federatiadeciclism.ro sau la numărul de telefon: 031 33 33 650.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *