Mica Buclă reînvie de Centenar

Turul Ciclist al României, supranumit Mica Buclă și organizat ultima oară în 2013, va fi reluat în 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire.

Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat la începutul acestei săptămâni că în 2018 va fi organizat din nou Turul Ciclist al României, în perioada 18-23 septembrie.  Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca a demarat deja discuțiile cu Eurosport pentru transmiterea live a evenimentului. Bugetul Ministerului Tineretului și Sportului pe 2018, care se ridică la 517,3 milioane de lei (cu 15,3 % mai mare decât cel din 2017), a fost avizat favorabil, marți, de Comisiile reunite pentru învățământ, știință, tineret și sport ale Parlamentului. Conform declarațiilor anterioare ale oficialilor Federației Române de Ciclism, costurile oreganizării unui Tur Ciclist național s-ar ridica la aproximativ 200.000 de euro.

Un pic de istorie

România a fost a șasea din lume care a organizat un tur ciclist național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928). Istoria ciclismului la noi începe, însă, puțin mai devreme:

1869 – ia ființă în București, în cadrul societății Tirul, prima secție de ”velocipedism” din țară.

1886 – sunt importate primele biciclete de concurs, printre posesorii lor numărându-se și personalități precum Alexandru Vlahuță, Barbu Șt. Delavrancea, Alexandru Macedonski.

1894 – se construiește, în zona Arcului de Triumf, primul velodrom românesc.

1909 – se organizează primul campionat național al României, cu probe de ”iuțeală” și fond organizate pe același traseu, la Șosea.

1910 – Inspirându-se din Turul Franței, publicația lunară ”Revista Automobila”, condusă de Ion Cămărășescu, organizează prima ediție a ”Circuitului Munteniei — campionat de turism pentru toți bicicliștii români” (300 de km în trei etape)

1911 – ediția a doua a ”Circuitului Munteniei” (Circuit Wallachia), se desfășoară pe o distanță de 455 km, în trei etape: București — Ploiești — Sinaia — Târgoviște — Câmpulung — Curtea de Argeș — București.

1912 – la a treia ediție, circuitul se desfășoară pe o distanță de  815 km, trece prin zece județe și cuprinde patru etape, cu o zi de pauză.

1934 – se organizează Turul României, supranumit Mica Buclă, la 30 de ani de la prima ediție a Tour de France; la 25 după Il Giro și cu un an înainte de La Vuelta. Traseul primei ediții a avut o lungime de 1.026 de km și a cuprins șapte etape.

1936 – singurul an în care România are participanți în Turul Franței: Virgil Mormocea (27 de ani), Constantin Tudose (25 de ani), George Hapciuc (26 de ani) și Nicolae Ion Țapu (29 de ani).

1946 – se reia Turul României, după 10 ani de pauză cauzată de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost ediția cu cel mai lung traseu din istorie – 2.692 km.

2008 –Turul României este inclus în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.

2013 – are loc ediția cu numărul 50 a Turului României, pe un traseu de 1.207 km, printre concurenți numărându-se și preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, din partea echipei Tuşnad Cycling Team.

Turul României 2018 va face parte din calendarul UCI, având clasa 2.2 și se va desfășura între 18 și 23 septembrie. Deși mai poate suferi minore modificări, traseul competiției va fi următorul, conform site-ului Federației de Ciclism:

Etapa 1: Alba Iulia – Blaj – Sibiu

Etapa 2: Sibiu – Făgăraş – Râşnov

Etapa 3: Braşov – Târgu Secuiesc – Mărăşeşti – Focşani

Etapa 4: Buzău – Ploieşti – Târgovişte

Etapa 5: Circuit Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *