Haiduci si Domnite 2017

Sambata pe 11 noiembrie va avea loc ultimul eveniment de MTB din sezonul 2017. Cel mai probabil traseele vor fi modificate astfel incat sa fie evitate zonele cu noroi aparute in urma ploilor din aceste zile. In linii mari iata ce trebuie sa stiti despre Haiduci si Domnite 2017:

„A venit momentul încheierii sezonului Riders Club 2017, însă nu fără a ne lua rămas bun de la natură și de la cei care ne însoțesc în aventurile cicliste. Pe 11 noiembrie a.c., ne dăm întâlnire în codrii Vlăsiei pentru a ne bucura de o ultimă competiție în acest an, care vă oferă noi amintiri dar și câteva noutăți: Haiduci și Domnițe!

Călare pe biciclete, sute de haiduci și domnițe vor da curs acestei aventuri în inima naturii pentru a savura decorul viu colorat de toamnă și pentru a transforma pasiunea pentru pedalat într-o experiență de poveste. Cărările pădurii Surlari, porțiunile deschise de câmpie, potecile unduioase de pe malul lacului Moara Vlăsiei așteaptă temerarii să își testeze îndemânarea pe două roți în curse desfășurate pe trei trasee: Scurt – 17 km, pentru începători și cursele Family, respectiv participanți care au împlinit vârsta de minimum de 5 ani; Standard – 26 km, pentru riderii cu experiență care vor să își testeze rezistența, vârsta minimă fiind de 13 ani; Epic – 52 km, pentru cei mai antrenați în cursele lungi de MTB. Traseele desenate de echipa MPG împreună cu multiplul campion Răzvan Jugănaru sunt condimentate cu toate elementele unei povești frumoase în natură: cățărari prin inima labirinturilor de copaci, sprinturi pe adevărate rute forestiere, întrevederi liniștitoare cu iazurile de la marginea pădurii, oferind astfel una dintre cele mai spectaculoase rute din calendarul de evenimente al Riders Club.

La startul concursului Haiduci și Domnițe,  se vor alinia sute de participanți, de toate vârstele, dornici să aibă parte de această experiență frumoasă și să admire superbul peisaj de toamnă. Sâmbătă, 11 noiembrie, la ora 10:00, vor pleca în curse riderii înscriși pe traseul Scurt, respectiv copiii ce iau parte la cursele Family, cu vârste între 5 și 12 ani, dar și adulții aflați la prima experiență sportivă de acest fel. Cei mai mulți cicliști se vor întrece pe traseul Standard, iar cei mai bravi și și mai căliți în concursurile MTB vor merge pe traseul Epic, pentru toți aceștia startul urmând să se dea în valuri la ora 11:30.

Riderii care iau parte la competiție se vor bucura aplicația EventApp oferită de MYLAPS, al cărei reprezentant în România este MPG. Aplicația se poate încărca cu ușurință pe telefonul mobil, indiferent că sistemul de operare e Android sau iOS, și oferă utilizatorilor cea mai bună și cea mai completă experiență în cadrul unui eveniment, având incluse multiple beneficii printre care menționăm: LiveTracking, LiveRanking, selfies, harta interactivă a cursei și prognoză meteo. Pentru mai multe detalii despre MYLAPS EventApp, click aici.

Suplimentar, pentru prima dată într-un concurs Riders Club, concurenții vor beneficia de un sistem Foto-Video, care include camere la zona de Start/Finish și un punct Foto-Video pe traseu pentru a înregistra o serie de momente din cadrul curselor. Așadar, dacă vă numărați printre rideri… zâmbiți și salutați audiența, pentru că toate pozele vor ajunge în aplicație!

La eveniment sunt așteptați toți amatorii de mișcare pentru a se bucura de atmosfera specială din zona de Start/Finish, de beneficiile oferite de MPG și de super aventura în natură, ultima zi de înscriere în competiția Haiduci și Domnițe fiind joi, 09 noiembrie a.c., și se face exclusiv online pe pagina concursului de pe www.ridersclub.ro.

Vă așteptăm gata de aventură la start și cu poftă mare de explorat codrii Vlăsiei!

Program Haiduci și Domnițe, Moara Vlăsiei – 11 noiembrie 2017:

  • 08.30: Deschiderea ridicării pachetelor de concurs, pentru riderii cu reședința în afara Bucureștiului
  • 09.30: Închiderea ridicării pachetelor de concurs pentru riderii înscriși pe traseul Scurt
  • 09.45: Ședința tehnică pentru concurenții înscriși pe traseul Scurt
  • 10.00: Start pentru concurenții înscriși pe traseul Scurt
  • 10.30: Închiderea ridicării pachetelor de participare
  • 11.15: Ședința tehnică pentru concurenții înscriși pe traseele Standard și Epic
  • 11.30: Start în valuri pentru concurenții înscriși pe traseele Standard și Epic
  • 12.00: Festivitatea de premiere pentru cursele de copii
  • 14.30: Timp limită de intrare în ultima tură pentru concurenții înscriși pe traseul Epic
  • 15.00: Timp limită de parcurgere a traseului Standard (PA2)
  • 15.30: Festivitatea de premiere
  • 16.00: Tombolă”

Bike FM va fi acolo!

 

Credit foto: Rares Gireada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *