Photograph- Kim Ludbrook/EPA

Cea mai curajoasă laternă roșie din istoria Turului Franței

Orice ciclist profesionist visează să câștige Turul Franței. Însă ediția din 2018 a Marii Bucle a arătat că poveștile impresionante se află uneori în coada plutonului, acolo unde pâlpâie lanterna roșie. Ciclistul american Lawson Craddock a terminat Turul la o distanță de 4 ore și 34 de minute față de tricoul galben Geraint Thomas, însă la întoarcerea acasă a fost sărbătorit ca un învingător. Și nu doar pentru că a pedalat peste 3.000 de km cu omoplatul rupt, ci pentru că a reușit să redea speranță și motivație comunității de cicliști de acasă, adunând fonduri pentru refacerea velodromului din orașul natal, Houston, afectat de uragan.

Text de Elena Nicolae

Lanterna roșie este numele atribuit ciclistului care ocupă ultima poziție în clasamentul competitorilor dintr-un mare tur. Termenul a fost inspirat de lumina roșie care se agață la finalul unei garnituri de tren, pentru a semnala că niciun vagon nu a rămas decuplat. Însă pe parcursul celor 21 de tape ale Turului Franței, Lawson Craddock a trăit permanent cu sentimentul că se va rupe de pluton și va fi forțat să abandoneze. Prima strângere de inimă a avut-o, probabil, când și-a primit numărul de competiție: 13. Pentru a alunga ghinionul, a agățat cu capul în jos unul din cele două cartoane, pe spatele tricoului. Se vede treaba că n-a fost suficient: a căzut în primii 100 de km, din cauza unui bidon de apă rămas pe șosea într-una din zonele de alimentare. Camerele de filmat nu au surprins momentul, dar au insistat asupra ciclistului după, pentru că avea fața scăldată în sânge. “Sincer, zonele de alimentare devin din ce în ce mai periculoase pe măsură ce cursa înaintează. Drumurile și așa nu sunt foarte largi, și cu toți soigneurii care fac tot posibiliul să le ofere pachetele cicliștilor, devin și mai înguste. Și nu lasă loc pentru greșeală. Careva a scăpat un bidon de apă și, când ești pe o bicicletă ca astea, cu asemenea roți, poți să-l consideri foarte bine o grenadă. L-am luat din plin – nici măcar nu l-am văzut – și m-am trezit catapultat în afara drumului”, a povestit el, adăugând că speră din tot sufletul ca spectatoarea peste care a căzut să fie bine: “Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să te rănești, dar și mai rău este să rănești pe cineva care a venit să se bucure de spectacolul cursei și să ne susțină”. Craddock a terminat cei 201 de km ai primei etape ultimul din cei 176 de cicliști sosiți după câștigătorul Fernando Gaviria și nimeni nu credea că se va alinia la startul celei de-a doua etape.

“Nu pot să spun nimic sigur în acest punct, dar o să mă lupt ca în iad să termin. O să văd cum mă simt. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să-i pun pe alții și pe mine în pericol. Dar ar fi bine să credeți că voi da tot ce am mai bun și nu mă voi opri cât timp mă vor ține puterile”, a spus el a doua zi. După un sezon 2017 pe care și-l dorea uitat, Craddock a lucrat mult ca să-și intre în formă, iar semnele pentru 2018 erau bune, cu un loc 9 la Amstel Gold Race și un loc 4 în etapa de contratimp în Turul Californiei. Așa că nu a fost o supriză când a fost selectat pentru a-l susține pe liderul echipei EF Education Firts-Drapac, Rigoberto Urán, în încercarea de a câștiga Turul Franței.

În loc să abandoneze, ciclistul texan a văzut în căzătura sa din prima etapă ocazia perfectă pentru a atrage atenția asupra unei cauze importante pentru el: refacerea velodromului din orașul natal, Houston, afectat în 2017 de uraganul Harvey. “Cred că mi-a fost oferită o oportunitate unică. Ai un accident ca ăsta și dintr-o dată primești extra-atenție pe social media. Iar eu asta speram cumva să obțin de la acest Tur al Franței, ca să mă ajute să strâng bani pentru refacerea velodromului din Houston. Am crescut antrenându-mă pe acel velodrom, așa că am vrut să dau ceva înapoi. Este acolo o echipă de tineri care-mi sunt foarte dragi”, a spus Craddock, care înainte de Tur anunțase că va scoate la licitație o pereche de pantofi de ciclism făcuți la comandă,  #HoustonStrong TKTK, banii obținuți urmând a fi donați pentru refacerea velodromului. După căzătură, Craddock a promis că la finalul fiecărei etape pe care o termină va dona câte 100 de dolari pentru velodrom, încurajându-i și pe alții să facă la fel: “Sunt sportiv profesionist și nu vreau să mă opresc. Depui un efort foarte mare să ajungi aici și faci o mulțime de sacrificii, atât tu, cât și familia ta. Așa că nu îți dorești să fi pus în situația de a abandona. Nu-ți rămâne decât să forțezi și să forțezi și să mergi mai departe”.

Ciclistul a simțit cum corpul său îl abandonează în etapa a noua, care a dus Turul pe pavatele din Paris-Roubaix. Dar a strâns din dinți și a continuat să apese pe pedale. “Au început să mă doară o mulțime de mușchi pe care nici nu știam că-i am. Mi-au trebuit câteva zile să-mi revin“, a mărturisit el. Au urmat Alpii și Pirineii, unde texanul s-a luptat să ajungă la finiș în condițiile în care nu a putut să se folosească de umeri pentru a genera puterea necesară cățărărilor. “În câteva dintre etape am fost la pământ. Dar poți să te plângi de cât de greu este și cât de dureros, sau poți să te focusezi pe faptul că încă pedalezi în Turul Franței, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din lume”.

Impresionant este că Lawson a trecut prin acest iad fără să ia altceva decât ibuprofen și paracetamol pentru durere – echipa sa, EF Education First, este membră în Mișcarea pentru un Ciclism Credibil, care interzice așa numitele “Therapeutic Use Exemptions“ (Excepții de Utilizare Terapeutică) ce permit folosirea unor antialgige puternice, cum ar fi tramadolul. “Nu m-aș fi simțit confortabil să folosesc asemenea lucruri, chiar dacă nu am fi fost membri în Mișcarea pentru un Cicilsm Credibil. Am fost nevoit să iau tramadol după ce am căzut foarte rău în Australia și am stat câteva zile în spital, scos din funcțiune. Având experiența asta mi-e greu să înțeleg cum poate pedala cineva cu un antialgic atât de puternic“, a spus el. S-a bazat, în schimb, pe doctori, chiropractori și masaj pentru a ajunge la finalul fiecărei etape, chiar dacă i-a fost greu să doarmă noaptea și a avut o rată foarte ridicată a ritmului cardiac în stare de repaus – un indicator foarte bun al eficienței odihnei și refacerii.

Când a ajuns la Paris, pe pagina de donații pe care a deschis-o se adunaseră peste 250.000 de dolari pentru velodromul din Houston. Iar încăpățânarea acestei lanterne roșii din Texas a arătat că viața nu este întotdeauna despre a câștiga, ci mai ales despre a lupta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *