King of Transfagarasan 2018

De Marius Furceanu

Imi doresc de 2 ani sa particip la aceasta competitie. O data pentru ca voiam sa vad Transfagarasanul fara masini si o data pentru ca simteam participarea la aceasta competitie ca pe o provocare la care nu foarte multi se incumeta.

Era cat pe ce sa o ratez si anul acesta insa zeii ciclistilor au aranjat lucrurile in asa fel incat sa prind inscrierea pe ultima suta de metri.
Dupa o mica aventura in ceea ce priveste gasirea unui loc de cazare, pentru ca aproape toate pensiunile din zona erau ocupate de participanti la King of Transfagarasan si Transfier, am ajuns vineri in Arefu, dornic sa ma bucur cat de mult pot de traseu.

Totul s-a intamplat foarte repede si m-am trezit sambata dimineata luand startul la cea mai dificila competitie de sosea la care am participat vreodata.

 

Faptul ca nu am reusit sa ma incalzesc inainte de start s-a resimtit imediat. Aerul rece de munte parca imi sfasia plamanii, nu imi gaseam ritmul si nici grup cu care sa ma schimb la trena. Sunt de parere ca aceasta cursa a fost mai mult un ITT pentru multi dintre concurenti.

Dupa primii 10 km am reusit sa ma incalzesc si sa incep sa toc sistematic fiecare kilometru insa partea dificila avea sa apara abia dupa km 30 cand panta nu scadea sub 7%. Combinatia de pinion de 28 cu foaie de 36 parea din ce in ce mai proasta insa n-aveam incotro, nu voiam sa renunt la lupta. Am bagat capul la cutie si am incercat sa imi pastrez o cadenta constanta. In dimineata cursei n-am reusit sa mananc mare lucru si nici pe traseu nu prea a intrat batonul proteic pe care mai mult m-am fortat sa il inghit. Bautura izotonica de la ultumul punct de alimentare parca mi-a mai dat un pic de zvac, am strans din dinti si i-am dat inainte.

Curios este ca in ciuda suferintei, cred ca am reusit sa ma bucur de peisaj si de tot ce ofera acest drum mult mai mult decat in alte competitii iar asta m-a facut sa dau cu bifa de validare la indeplinirea obiectivelor legate de aceasta cursa. Singurul lucru care ma mai scotea din visare era vantul taios de sus si durerea de genunchi.

 

 

Cu un ultim efort am trecut linia de finish, bucuros ca am reusit sa dovedesc si Transul. Spre surprinderea mea nici timpul scos nu a fost rau, lucru care m-a bucurat nespus.
Dupa un ospat pe cinste in varf de Transfagarasan, mi-am tras foita de vant pe mine si i-am dat la vale impreuna cu prietenul Sorin Ungur, ciudat dar inca mai aveam vlaga si m-am bucurat ca un copil pe coborarile abrupte.

 

Ajunsi din nou jos, toata atentia ne-am indreptat-o spre vedetele zilei, prietenii Razva Tincu, Serban Nstor si Costin Davidescu care au concurat si terminat proba de Ironman 70.3 din cadrul competitiei Transfier.

Bravo baieti, suntem mandri de voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *