Prima Evadare, cel mai mare concurs de MTB cross country din estul Europei, implineste 10 ani pe 20 mai 2018 – evenimentul va fi transmis LIVE

Prima Evadare 2018. Evenimentul se afla anul acesta la cea de-a 10-a editie. Toate detaliile legate de competitie sunt prezentate mai jos. Ne vedem pe 20 mai la 10 ani de Prima Evadare.

” Povestea a început acum un deceniu, la începutul primăverii, cu câţiva prieteni iubitori de mişcare, care făceau planuri pentru a evada în natură. Le-a venit ideea să organizeze un concurs de biciclete în pădurile din nordul Bucureştiului plecand din Bucuresti spre Snagov prin paduri si drumuri verzi de camp. Încă de atunci, “Prima Evadare” s-a bucurat de succes şi an de an a înregistrat recorduri de participare pentru concursurile de ciclism din România, devenind în scurt timp cel mai mare maraton de ciclism cross-country (Point to Point XCP) din estul Europei.

Acelor câţiva prieteni de acum 10 ani li s-au alăturat la fiecare ediţie tot mai mulţi copii, tineri şi maturi, voluntari sau concurenţi, unii pasionaţi de sport, iar alţii care au descoperit cu acel prilej sportul şi mişcarea. Mulţi s-au îndrăgostit cu această ocazie de bicicletă, de mountain bike, de ciclism în general, de competiţia sportivă, de mersul în natură, au aflat cum să aibă un mod de viaţă mai sănătos sau au descoperit frumuseţea şi istoria vechilor Codri ai Vlăsiei.

Multă experienţă au acumulat şi organizatorii, care, în acelaşi timp au fondat unul dintre cele mai puternice cluburi de MTB din România, au creat mai multe trasee pentru biciclete în Bucureşti şi în ţară şi au organizat în aceşti ani zeci de concursuri de mare succes, la care au luat parte şi foarte mulţi sportivi străini. Ei au rămas la fel de entuziaşti şi plini de idei ca acum 10 ani. Au demonstrat-o la fiecare ediţie!

Până la concursul din 20 mai puteţi vedea acest lucru pe site-ul competiţiei şi pe contul ei de Facebook. Aici se desfăşoară mai multe concursuri cu premii interesante, se oferă diverse sfaturi pentru concurs sau sunt prezentate noutăţile ediţiei. Aşa cum sunt medaliile pentru participanţi şi tricourile pe care le vor primi cei care vor încheia competiţia, toate reprezentând o amintire a aniversării unui deceniu de concursuri “Prima Evadare”.

În linii mari, traseul este acelaşi de la prima ediţie, parcurgându-se păduri înfrunzite şi pajişti înflorite la începutul primăverii, drumuri de ţară şi locuri istorice. Însă, an de an, drumurile au fost îmbunătaţite, pietruite şi nivelate  în cea mai mare parte. Înainte de fiecare concurs ele sunt curăţate, marcate şi întreţinute corespunzător, putând fi folosite pentru mişcare tot anul. Traseul va avea şi un marcaj turistic, săgeţi de direcţionare, denumirea segmentelor de drum şi borne kilometrice. Va fi lansat un filmuleţ care descrie obiectivele istorice şi punctele de agrement de pe traseu.

Cu circa o săptămână înainte de competiţie, înscrierile online sunt în toi şi au trecut de 2.000 de concurenţi. Sportivii consacraţi şi amatori sunt în plin antrenament. Mărturie sunt cicliştii prezenţi în fiecare zi în număr mare pe poteca marcata de organizatori. Tradiţionala recunoaştere a traseului de duminică 6 mai, s-a bucurat din nou de o participare numeroasă, cu 400 de ciclişti care au concurat şi la alte ediţii, dar şi mulţi copii. Toţi au apreciat traseul şi lucrările de îmbunătăţire efectuate în ultimul timp. O notă în plus şi pentru faptul că drumul a rezistat foarte bine la test, deşi în noaptea dinaintea recunoaşterii a plouat timp de 3 ore!

Joi va începe şi distribuirea kit-ului de participare şi alocarea numerelor de concurs. Vă aşteptăm cu drag la primitorul Caro City Resort din Bucureşti, situat pe bd. Barbu Văcărescu, nr. 164 A, în perioada 17-19 mai. Nu vor lipsi specialiştii de la Renault Velo Service care îi vor consilia pe cei care vor întâmpina probleme tehnice înaintea cursei.

Aşadar, vă aşteptăm, cu mic, cu mare, să vă înscrieţi la una din cele 15 categorii de concurs şi să participaţi, duminică, 20 mai, de la ora 10, la ediţia aniversară “Prima Evadare” – 10 ani! Participanţii sunt sfătuiţi să se informeze despre concurs pe secţiunile site-ului www.primaevadare.ro sau pe pagina de Facebook şi să efectueze câteva antrenamente mai lungi înainte de a se prezenta la start, în Băneasa, lângă Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, pe Aleea Privighetorilor, nr. 1 A. Dacă nu concuraţi, puteţi veni să-i încurajaţi pe participanţi pe traseu, să-i aşteptaţi la sosirea de la Complexul Astoria din Snagov sau puteţi urmări întreaga desfăşurare a concursului şi festivitatea de premiere într-o transmisiune-maraton live pe site-ul competiţiei sau pe Facebook. De asemenea, puteţi vizita şi contul de Instagram al întrecerii.

Servicii / facilităţi oferite de către organizatori participanţilor:

  • marcare şi curăţare traseu – 55 km;
  • transmisia în direct a competiţiei pe pagina: https://www.facebook.com/primaevadare
  • cronometrarea cu 7 timpi intermediari;
  • tricouri “Top 100” – oferite celor mai buni 100 de concurenţi;
  • medalii aniversare turnate în metal “Top 500” – oferite primilor 500 de concurenţi;
  • medalii aniversare turnate în metal pentru toţi concurenţii;
  • filmuleţ şi album foto personalizat pentru fiecare participant şi serviciu de notificare a rezultatului prin SMS;
  • masaj de refacere de la ProVita;
  • porţie de paste oferite de Kaufland prin bucatarul Chef Mehrzad Moghazehi;
  • tricouri de finsiher pentru toti participantii;
  • servicii de transport concurenţi / biciclete (de la Sosire către zona de Start) – 15 de autobuze / 6 camioane;
  • premii de peste 8.000 de euro;
  • premiul câştigătorului: 1.800 de lei;
  • fond de premiere sportivi legitimaţi (7 concurenţi): 6 500 de lei;
  • categorii de concurs (15): Elite Masculin, Elite Feminin, Ciclocros, Feminin Open, Masculin 15-19 ani, Masculin 20-29 de ani, Masculin 30-39 de ani, Masculin 40-49 de ani, Masculin peste 50 de ani, Tandem, Companie, Cuplu, Familie (4-8 ani şi 9-14 ani) şi Familie Extinsă (9-14 ani);
  • puncte de alimentare (4), de prim ajutor, de încurajare a concurenţilor, de masaj şi service pe traseu şi la final
  • 3 zile destinate ridicării pachetelor de concurs (17-19 mai, program: joi-vineri 18:30 – 21, sâmbătă 10 – 16:30);
  • spălătorie de biciclete şi aparate de curăţat biciclete Karcher – 20;
  • 3 echipaje de urgenţă;
  • 11 echipaje de poliţie;
  • 260 de voluntari;
  • echipă de filmare;
  • 20 de fotografi oficiali;
  • garderobă – maşină specială destinată transportării obiectelor / hainelor de la Start către Finiş;
  • filmuleţ cu obiectivele istorice şi punctele de agrement de pe traseu;
  • filmul evenimentului;

Evenimentul este organizat de CS NOMAD MULTISPORT şi se bucură de parteneri entuziaști, precum RENAULT, BCR, KAUFLAND, MERIDA, CST, CARO City Resort şi prietenii de la RedBull.

Începând de joi, 17 Mai 2018 ora 18:30 sunteți așteptați la Caro City Resort pentru ridicarea pachetului de înscriere. Hotelul se află la adresa: Bd. Barbu Vacarescu nr. 164A, Bucuresti – DIRECTII.

Cum se ajunge:

  • BICICLETA: cam de oriunde, urmărind harta alăturată.
  • TRAMVAI: Nr.5 Stația Muzeul Aviației; traseul tramvaiului poate fi verificat aici.
  • METROU: Coborâți la stația de metrou Aurel Vlaicu, traversati Calea Floreasca, faceți dreapta pe Bd. Barbu Vacarescu, mai mergeti pe jos aproximativ 1 Km (10 minute) si pe partea stanga este situat hotelul Caro.
  • MASINA.

Hotelul este prevazut cu o parcare, spatii verzi de relaxare si restaurant. Parcarea este gratuită primele 30 min, dupa care 5lei/ora. Tot aici o să puteți merge la cortul de Veloservice Renault, pentru ultimele reglaje ale bicicletei.

Important! Ghișeele vor fi așezate în ordinea alfabetică a numelui de familie. Dacă la completarea formularului ați inversat Numele și Prenumele, înainte să vă așezați la coadă vă rugăm să verificați pe site.

Ridicarea pachetelor se va face conform cu programul de mai jos:

16 mai, Miercuri
12:00 – NU se mai accepta platile efectuate prin banca (transfer, depunere numerar)
15:00 –  Platile online cu cardul sunt oprite

17 mai, Joi
18:30 – 21:00 – Inscrieri și ridicarea pachetului de participare atat pentru cei inscrisi online, cat si pentru cei care vin sa se inscrie direct la CARO City Resort (Bd. Barbu Vacarescu nr. 164A, Bucuresti);

18 mai, Vineri
18:30 – 21:00 – Inscrieri și ridicarea pachetului de participare atat pentru cei inscrisi online, cat si pentru cei care vin sa se inscrie direct la CARO City Resort (Bd. Barbu Vacarescu nr. 164A, Bucuresti);

19 mai, Sâmbăta
9:00 – Inchiderea inscrierilor online.
10:30 – 16:30 – Ultimele inscrieri fizice și ridicarea pachetului de participare atat pentru cei inscrisi online, cat si pentru cei care vin sa se inscrie direct la CARO City Resort (Bd. Barbu Vacarescu nr. 164A, Bucuresti);

20 mai, Duminica – 10:00 START Prima Evadare 2018

Notă: De reținut faptul că în ziua concursului ridicarea pachetelor nu va fi posibilă.

După ridicarea pachetului vă rugăm să verificați încă o data dacă numărul de concurs primit, corespunde cu numărul de concurs alocat în lista de pe site. Dacă exista vreo nepotrivire vă rugăm să ne anunțați cât mai curând posibil pe adresa de email: info @nomadmultisport.ro.

Concurenții din provincie care nu îşi pot ridica personal pachetul, pot completa declaraţia pe proprie răspundere, iar pentru ridicarea pachetului se poate prezenta un prieten cu declarația în original sau copie însoțită de  o copie xerox a buletinul concurentului.

La fel ca în ediţiile anterioare, şi in 20 Mai 2018 cronometrarea se va realiza cu chip-uri recuperabile, iar pe traseu vor fi amplasate puncte pentru citire acestora, unde participanții vor fi filmați. Categoriile Familie şi Cuplu vor fi câte 2 chip-uri).

Cronometrajul se face prin intermediul companiei ungare EvoChip.

Pentru a beneficia de o poziție corectă în clasament vă rugăm să urmați următoarele indicații:

Prinderea chip-ului: la înscriere fiecare concurent va primi într-un plic un chip şi o bandă de prindere cu velcro (arici). Păstrați chip-ul și în dimineața cursei să-l aveți prins bine la gleznă. (NU pe ghidon, furcă sau alte locuri).

 

Atenție! Nu uitați să luați chip-ul în ziua concursului!  Fără chip este imposibilă cronometrarea şi nu veți apărea în clasamente!
Este obligatorie purtarea chip-ului pe tot parcursul competiţiei: „No chip = No time” („Fără chip = fără timp și fără poziție în clasament”).  Vă reamintim să aveți chip-ul la gleznă de la startul cursei până la finalul ei, când trebuie returnat.

Returnarea chip-ului: chip-ul este proprietatea companiei EvoChip și are alocat numele și datele

concurentului. Chip-ul va fi returnat imediat după trecerea liniei de sosire. În caz de abandon acesta va fi lăsat în punctele de control ale organizatorilor, unde va fi anunțat și abandonul. Contravaloarea unui chip pierdut este de 100 Lei.

La zece ani de Prima Evadare, venim cu un upgrade major în ceea ce privește grafica tricoului de participant, a numărului de concurs dar și al medaliei de finișer.
Ștefan și Valentin Zincenco, au avut grijă să iasă bine și de această data.

Aici ai si cateva sfaturi pentru o Evadare reusita.

Iata cum a fost la recunoasterea oficiala a traseului de Prima Evadare 2018:

Si o alta perspectiva din aceeasi zi de la RECcreativ:

 

Transmisia LIVE  se va desfasura simultan pe site prin youtube pentru o mai buna rezolutie, pe pagina de facebook oficiala a evenimentului si pe pagina Renault.
Va avea 4 camere la start, 4 camere mobile (elicopter, bicicleta electrica, atv, masina de deschidere), 4 camere statice pe traseu si 4 la finish. Studioul de baza este amenajat la Snagov si cel secundar la start. Interviurile se iau atat la start cat si la finish.
In paralel cu transmisia video favoritii vor fi urmariti prin dispozitive gps atasate.
Comentariul de baza al transmisiei va fi condus de Memo care va avea mai multi invitati.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *