XCO Zemes-Runcu 2017 – SUCCES DE LA PRIMA EDITIE

Prima editie a concursului XCO Zemes – Runcu a avut loc duminica, 13 august pe un traseu in lungime de 3,2 kilometri ce a adunat 80 de metri diferenta de nivel. Concurentii prezenti la start au avut de parcurs, in functie de categorie, 4 sau 6 ture. Cei de la categoriile masculin 18-29, 30-39 si 40+, 6 ture iar cei de la masculin 14-17 si feminin open 4 ture.

Si copiilor de la categoriile 10-13 ani masculin si feminin li s-a pregatit un traseu ( parte din traseul de 3,2 kilometri ) in lungime de aproximativ un kilometru pe care cei mai buni l-au parcurs de patru ori.

Concursul a fost castigat de Bogdan Duca de la Scott Geiger Team. El a fost urmat de Ciprian Andrei Calancea de la Vee Tire Team Romania, iar pe locul 3 in clasamentul general a venit Marius Ionascu „Maus” de la Maus Bike.

Bogdan Duca: ” Mi-a placut traseul foarte mult insa as fi vrut sa fie cel putin o urcare mai lunga care sa ma puna mai mult la munca. Mi-a placut ca a fost un traseu rapid si sunt convins ca la editia viitoare dificultatea traseului va creste. Astept cu placere sa revin in 2018 la Zemes.”

Marius Ionascu „Maus”: ” Stiti ca mie imi plac traseele de XCO. Era normal ca si cel de aici sa-mi placa. E drept ca as fi vrut sa fie mai dificil. Asa imi place mie: sa sufar mai mult. 🙂 ”

Pentru cei care isi doresc un traseu mai greu la Zemes avem vesti bune. Anul viitor concursul XCO Zemes – Runcu se va desfasura sub egida UCI iar standardele impuse de forul international implica si cresterea dificultatii acestuia.

Evenimentul de la Zemes a fost organizat de Asociatiile I Wheel Bike Club si Activ Moinesti iar sustinerea principala a venit din partea Consiliului Local Zemes.

La eveniment a fost prezent pe toata durata desfasurarii acestuia si primarul comunei Zemes, domnul Razvan Tudosa care ne-a asigurat ca si la editia urmatoare se va implica in organizarea lui: ” Am reusit sa inteleg cat de importanta si sanatoasa este practicarea sportului de catre membrii comunitatii pe care o reprezint. Acest eveniment a aparut la initiativa primariei Zemes si este consecinta fireasca a unui plan de dezvoltare durabila a acestei zone. Imi doresc ca in aceasta zona sa dezvoltam turismul si cu ajutorul cicloturismului iar organizarea acestui concurs este un prim pas in aceasta directie. Indraznesc sa cred ca si celelalte primarii din zona se vor alatura acestui proiect in urma caruia sa dezvoltam o retea de cicloturism in muntii Gosmanu si Tarcau.”

In 2018 XCO Zemes – Runcu este programat in week-end-ul 11-12 august.

Iata cum a fost:

 

Credit foto Vlad Ghencea si Nicu Chirobocea.

Mai multe fotografii de la eveniment gasiti AICI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *