TDF ziua 1 – Tony Martin, în galben?

Prima etapă a Turului Franței 2017, care are loc astăzi la Dusseldorf, este un contratimp individual scurt, puțin peste 13 km, pe un traseu plat, ce urmează malurile Rinului.

de Elena Nicolae

Marele favorit al etapei este germanul Tony Martin (Team Katusha–Alpecin), ca de fiecare dată, de altfel, când Turul a început cu un contratimp.  Până acum, Martin a reușit să se claseze pe locul doi de două ori – în contratimpul de la Rotterdam, Olanda, după Fabian Cancellara (2010) și în contratimpul de la Utrecht, Germania, după Rohan Dennis (2015). A reușit să îmbrace tricoul galben pentru prima dată în carieră acum doi ani, pe pavatele din nordul Franței, în etapa a patra a Turului.

Și asta după ce a fost nevoit să renunțe la bicicleta sa, din cauza unei probleme tehnice, și să termine etapa pe cursiera co-echipierului său Matteo Trentin. A pierdut tricoul în etapa șase, după o cazătură  în ultimul km în care și-a rupt clavicula. A trecut linia de finiș ajutat de colegii săi de echipă, dar a fost nevoit să iasă din cursă.

Anul acesta așteptările față de el sunt mai mari și pentru că se pedalează pe pământ natal, în Germania.

Între favoriții de cinci stele se numără și Jonathan Castroviejo (Movistar), Primoz Roglic și Jos van Emden (amândoi de la LottoNL-Jumbo).

Ar mai putea oferi o surpriză Stefan Küng (BMC), Maciej Bodnar (Bora-Hansgrohe), Taylor Phinney (Cannondale-Drapac) și Luke Durbridge (Orica-Scott). Și nu trebuie să-i  uităm nici pe Chris Froome (Sky) și Richie Porte (BMC), care deși concurează la clasamentul general au demonstrat că performează bine și la contratimp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *