Topoloveni Summer Tour 2017

Peste cateva zile toți riderii dornici de mountain bike la superlativ se vor găsi pedalând pe dealurile Argeșului în căutarea unei experiențe deosebite la una dintre cele mai așteptate competiții din calendarul Riders ClubTopoloveni Summer Tour! Traseele alese de Răzvan Jugănaru străbat dealuri cu păduri dese, ferite de căldura lunii iunie, poteci late și numai bune de gonit în viteză, cu urcări și coborâri tehnice, ce le vor răsplăti din plin dorința de aventură.

Sâmbătă, 17 iunie, la ora 10:30, ne întâlnim în centrul orașului Topoloveni unde va fi amenajată zona de Start/Finish și vom da frâu liber aventurii pe două trasee de concurs: Scurt – 20 km, pe care orice rider începător îl poate aborda, și pe care au loc și cursele Family, unde vârsta minimă de înscriere pentru copii e de 5 ani, și Standard – 40 km, ce provoacă cicliștii cu antrenament și vechime în MTB să îl cucerească. Pe aceste două rute se vor desfășura nu mai puțin de 39 de curse, împărțite pe 5 niveluri și 8 categorii de vârstă.

Traseele incredibil de pitorești le oferă ocazia sutelor de cicliști să se regăsească în pedalele unor exploratori descoperind cărări line, străbătute până acum de numai câteva perechi de roți și le vor da la tot pasul motivația necesară pentru a cuceri dealurile Argeșului. La final, participanții se vor bucura de întrevederea răcoritoare cu apa rece de pârâu prin care va trece traseul.

Înscrierile în concurs mai sunt deschise online până joi, 15 iunie, și se fac pe pagina dedicată competiției de pe www.ridersclub.ro. În ziua evenimentului se vor putea face înscrieri doar în limita locurilor disponibile.

Cei mai rapizi participanți se vor bucura de premii în bani, cuprinse între 100 și 600 de lei, în funcție de categoria de concurs, de vouchere valorice acordate de SUUNTO, de vouchere discount oferite de BikeXpert și de AmBike, precum și abonamente de 1 lună la Daimon Wellness Club, premii în produse de la DRAG Bike și ședințe gratuite la MTB Academy și de medalii de podium și diplome. Și ceilalți rideri vor avea șansa să plece acasă cu unul dintre premiile oferite la tombolă, la finalul evenimentului.

Cea de a 3-a ediție a competiției Topoloveni Summer Tour  este susținută de CIUC Natur Radler, partenerul oficial al sistemului de ciclism Riders Club, și de sponsorii oficiali Gatorade, BOSCH, Barilla, precum și de sponsorii MTB Academy, Prima Market, BikeXpert, SUUNTO, DRAG Bicycles, Daimon Wellness Club, RENANIA și iNES Group.

Mai multe detalii despre eveniment și rezultate pot fi găsite pe pagina competiției, de pe www.ridersclub.ro, dar și pe Facebook Riders Club.

Ediția a 3-a a Topoloveni Summer Tour va oferi tuturor o experiență de neuitat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *