Maratonul Vinului a 7-a editie – aproximativ 1000 de participanti implicati social

Editia cu numarul 7 a Maratonului Vinului s-a desfasurat pe 13 mai in Urlati pe traseul deja cunoscut in ultimii trei ani. O singura modificare a fost facuta in ceea ce priveste traseul. A mai fost introdusa o urcare cu scopul de a-i duce pe concurenti pe cel mai inalt varf din zona pentru a se putea bucura de un peisaj deosebit. Prognoza le-a dat emotii atat organizatorilor dar si concurentilor. Cativa stropi si-au facut simtita prezenta la Urlati insa fara consecinte notabile.

La start s-au adunat aproximativ 1000 de concurenti dintre care aproape 900 la traseele de 18, 36, respectiv 54 de kilometri, iar restul la tura Family, ceea ce face ca aceasta editie sa fie cea cu cel mai mare numar de participanti din istoria Maratonului Vinului. Pana acum. 🙂 Toti concurentii au venit insotiti. A fost un pic de aglomeratie la Urlati.

E foarte important ca cei veniti la concurs au constientizat caracterul caritabil al cursei si pe langa acesta si-au testat abilitatile de mountain bikeri pe un traseu care nu e tocmai usor. Fie ca au avut de parcurs una, doua sau trei ture am vazut ca s-au bucurat de traseul de la Maratonul Vinului.

Razvan Juganaru a fost nevoit sa plece. In locul sau pe podium a urcat colegul lui de echipa, Valentin Iancu.

Cursa a fost castigata de Alexandru Stancu de la Dinamo BikeXpert Racing Team care a reusit sa-l depasesca in ultimul tur pe Valentin Rosoaga de la Nomad Merida CST dupa ce acesta din urma a condus in primele doua tururi. Pe locul trei in clasamentul general a venit Ciprian Calancea de la Vee Tire Team Romania care s-a clasat pe locul 1 la categoria sa. Cel mai probabil in sezonul viitor sportivul sucevean va trece la Elite.

Cursa fetelor a fost castigata de Karina Kubat de la Dinamo BikeXpert Racing Team care a reusit sa mentina un ritm constant pe toata durata concursului.

Dorim sa aducem in discutie un aspect de care organizatorii s-au ocupat intens si ar fi nedrept sa nu-l mentionam pentru ca in imaginea de ansamblu in care titlul acestei editii este „Impecabil!” joaca un rol important. Pe langa marcarea, semnalizarea si curatarea perfecte ale traseului, pregatirea medaliilor de participant si de castigator, etc,  organizatorii, BikeXpert Racing Team, au avut in vedere ca celor prezenti la cea de-a 7-a editie a Maratonului Vinului sa nu le lipseasca nimic nici inainte de cursa, nici la finalul ei. Asa ca au facut posibil ca fiecare concurent sa poata savura gratuit o cafea excelenta de la Origo. Dupa cursa au avut la dispozitie paste Barilla cu parmezan, busuioc verde si ulei picant, ulei pregatit chiar de unul dintre membrii BikeXpert Racing Team care este pasionat de gatit. Cine a vrut sa manance o inghetata, sau 10, de la Cicom, a putut face acest lucru. Tot organizatorii au avut grija ca cei care au vrut sa manance un gratar foarte bine pregatit, contra cost, sa poata face acest lucru. Cei de la Restaurantul Bohemia s-au ocupat de acest aspect si au avut grija ca preturile sa fie decente. Ii felicitam pe aceasta cale.

Grija pentru detalii a facut ca acest eveniment de la Urlati sa fie unul memorabil.

Felicitari tuturor celor implicati: BikeXpert Racing Team, Banca Transilvania, Coil Profil, P&G Urlati, Super Bet, dar si tuturor celorlalti parteneri care sunt notati mai jos:

Colegul nostru Mihai a ratat podiumul la tura lunga la categoria lui de varsta el venit abia pe locul 4. Chiar si asa il felicitam. In ceea ce-l priveste pe Memo putem spune ca a depasit norma pe 2017 de a rosti cuvantul „usor” in incercarea de a-i face pe concurenti sa incetineasca in rondul din fata Primariei Urlati. Unii l-au ascultat si n-au cazut. Altii insa…

   

Credit foto : Traian Olinici – Sports PhotographerMarius Zamfir – Events Photographer si Sebastian Boer.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *