Bike FM a înfruntat canicula la Trofeul Muscelului – Lupii Dacilor

În week-end-ul ce tocmai a trecut Bike FM a răspuns invitaţiei organizatorului Trofeului Muscelului – Lupii Dacilor, Răzvan Juganaru şi s-a pus pe pedalat la Câmpulung Muscel.
Încă de la primele ore ale dimineţii se anunţa o zi foarte călduroasă, iar canicula i-a afectat serios pe unii dintre concurenţi. Unul dintre cei afectaţi a fost chiar colegul nostru, Memo, care deşi a terminat cu greu cursa, a dorit să abandoneze de cateva ori.
“ Ştiam ca va fi cald însă n-am crezut că voi avea probleme atât de serioase din cauza căldurii. Practic, după ce traseele s-au despărţit, a început calvarul. Am reuşit să mă hidratez corect până la ultimul punct de alimentare. Acolo mi-am preparat al treilea bidon cu HIGH5 XTREME si am continuat drumul. Din păcate mi-a fost foarte greu sa parcurg ultimii 17 kilometri, care mi-au consumat 2 ore si 20 de minute. Regretul e cu atât mai mare cu cât ultima parte a traseului a fost cea mai spectaculoasă şi merita să fie parcursă la altă intensitate. Dar fizicul “plăpând” de 98 de kilograme a cedat din cauza căldurii. Bine că n-am făcut nicio pană,deşi am întâlnit mulţi concurenţi pe traseu care n-au fost atât de norocoşi ca mine. Şi de data asta m-am dat cu Continental Race King de 2.2 umflate cu 2 bar şi se pare că a fost alegerea perfectă. Ţin să felicit organizatorii acestui minunat eveniment, vreau să-i mulţumesc si să-l felicit pe Răzvan Juganaru pentru traseul ales care mie mi s-a părut că e o combinaţie intre traseele de la Thassos MTB Cup si Geiger MTB Challenge – tura scurtă, şi aş vrea să le mulţumesc şi să-i felicit pe membri comunităţii de ciclişti din Câmpulug Muscel care au amenajat atât de bine coborârea de pe Ciocanu. Dacă aveţi drum prin zonă vă recomand sa vă daţi măcar o dată pe această coborâre. O să înţelegeţi de ce. „
Cu ocazia acestui eveniment echipa noastră s-a mărit, un nou membru a îmbrăcat echipamentul Bike FM. Vă spunem doar ca îl alintăm Micheluţ. Povestea venirii lui în echipă o să v-o prezentăm zilele următoare.

www.dkbike.ro , www.bikehouse.ro , www.bellotto.ro , www.sprint-bike.ro ,www.high-5.ro , www.nescafe.ro , www.fiiactiv.ro

P.S. Mulţumim fotografilor care ne-au „vânat” pe traseu.

11701128_378725652326326_6104384803095173651_n 11738117_378725708992987_6291237182655686688_n 11742856_378725655659659_7170974498440902787_n 11742875_378725768992981_7022311167166708909_n 11742893_378725722326319_324759466552539896_n 11745787_378725912326300_4659731799173994719_n 11755084_378725658992992_3360683649705607735_n 11781671_378725712326320_3183163349056149220_n